Astăzi este Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului
Sănătate · Stiri / 04.02.2014

Potrivit celui mai recent raport al Agenţiei Internaţionale de Cercetare a Cancerului - GLOBOCAN 2012 - în România apar anual 78.800 noi cazuri de cancer, în creştere cu aproape 4.000 de cazuri de la ultimul raport, din 2008. Prevalenţa pe ultimii 5 ani (numărul total de pacienţi) este de 178.400 de cazuri.

Cancerul de plămâni este cel mai frecvent tip de cancer în ţara noastră, urmat de cancerul colorectal, de sân, de prostată şi de col uterin.

Anul 2014 se anunţă a fi un an al schimbărilor în sistemul medical din România. Ministerul Sănătăţii a declarat că va adăuga, primăvara aceasta, pe lista medicamentelor compensate, 130 de molecule noi sau indicaţii terapeutice noi. Cele mai multe dintre molecule sunt destinate bolnavilor cu cancer (16%), urmate de moleculele pentru diabet, boli reumatice, hepatite virale, insuficienţă cardiacă cronică, boli rare, Parkinson, epilepsie, osteoporoză ori transplant (pentru prevenirea respingerii grefei).


Noile molecule oncologice care au primit aprobarea Comisiilor de Specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii se adresează unor tipuri de cancer fără prea multe opţiuni terapeutice până acum: melanomul metastatic, adenocarcinomul gastric, cancerul pulmonar şi aşa mai departe. Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) atrage de asemenea atenţia asupra necesităţii actualizării periodice a listelor de medicamente gratuite şi compensate - trimestrial - astfel încât să nu se mai înregistreze sincope de genul celei din prezent. În prezent, pacienţii din România aşteaptă noile terapii de aproape 6 ani!


“Pentru bolnavii de cancer, timpul este “medicamentul” cel mai important. La nivel mondial, se derulează sute de studii pentru descoperirea a noi tratamente pentru cele peste 200 de boli din sfera oncologică, mai eficiente şi ţintite pe pacient. Vorbim de aşa zisele tratamente personalizate. Este necesară o actualizare frecventă a listei medicamentelor compensate, pentru a le oferi şi pacienţilor români dreptul la aceste terapii de ultimă generaţie. Controlul eficient al cancerului presupune administrarea din timp a tratamentelor, stoparea evoluţiei bolii şi a apariţiei complicaţiilor”
,  a spus Cezar Irimia, preşedintele FABC.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro