Australia interzice cabinele pentru bronzat, din cauza cancerului de piele

Stiri / 02.01.2015

Cabinele pentru bronzat artificial vor fi interzise, începând de la 1 ianuarie 2015, în cea mai mare parte a Australiei, una dintre ţările cu cel mai mare număr de cazuri de cancer de piele din lume.

Interzicerea saloanelor pentru bronzat va intra în vigoare pe 1 ianuarie în statele australiene Tasmania, Queensland, New South Wales, Australian Capital Territory, Victoria şi South Australia.

Statul Western Australia va interzice, de asemenea, utilizarea acestor aparate, dar deocamdată nu s-a stabilit data la care decizia va intra în vigoare, în timp ce Northern Territory este singurul stat care nu dispune de cabine de bronzare pentru uz comercial, relatează agenţia Mediafax.

Australia va deveni astfel al doilea stat din lume, după Brazilia, care interzice cabinele de bronzare, potrivit asociaţiilor privind sănătatea publică.


"Statul Queensland are deja cel mai mare număr de cazuri de cancer de piele, la nivel mondial, şi nu există nicio îndoială că este o legătură directă între utilizarea regulată a cabinelor de bronzare şi melanomul malign", a declarat ministrul australian interimar al Sănătăţii Mark McArdle.

Australia, unde locuitorii sunt expuşi luminii solare pe perioade lungi, este uneori descrisă drept "ţara arsurilor solare".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro