Laserul (sau Lumina Amplificata prin Stimularea Emisiei de Radiatie), este o lumina cu putere amplificata, monocroma, unidirectionala. Primele aplicatiile medicale ale laserului au fost in oftalmologie si chirurgie, insa utilizarea laserului in medicina este in continua extensie. Astfel ca, in mod inevitabil, laserul dentar a inceput in ultimii ani sa fie din ce in ce mai folosit si in medicina dentara. Datorita lui, este pe cale sa se produca o noua schimbare majora in modalitatea de abordare a tratamentelor dentare, intrucat laserul reduce timpul petrecut in cabinetul stomatologic, inlocuind de multe ori freza, turbina sau bisturiul.
In plus, tratamentul cu laser este mult mai rapid, mai putin dureros, vindecarea dureaza mai putin timp si majoritatea tratamentelor necesita mai putina anestezie sau chiar deloc, ceea ce face intregul proces mult mai confortabil. Desi laserul se foloseste in stomatologie intr-o varietate de manopere, de la tratamentul aftelor bucale pana la chirurgie sau estetica dentara, totusi, principala lui utilizare este in parodontologie - ramura stomatologiei care se ocupa de sanatatea tesuturilor ce sustin dintii pe arcada dentara.
Boala parodontala are ca principale semne: sangerari gingivale la periaj, retragerea gingiilor, halena (respiratie urat mirositoare). Aceste semne pot fi insotite de mobilitate dentara. Daca prezinta aceste simptome, este recomandat pacientilor sa faca o vizita medicului stomatolog, intrucat in cabinetul stomatologic se poate face o diagnosticare corecta a acestei boli dupa o serie de radiografii si tomografii pentru evaluarea suportului osos din jurul dintilor. Daca in mod traditional imbolnavirile parodontale se tratau prin chirurgie parodontala cu lambou, laserul este alternativa blanda si fara incizii. Laserul are o emisie de energie care vaporizeaza in mod selectiv doar bacteriile si tesuturile afectate de boala din santul gingival si pungile parodontale, tesuturile sanatoase nefiind afectate.
Tratamentul Parodontal Laser LLL- Low Level Laser se adreseaza tuturor celor care au boli ale parodontiului cunoscute ca parodontite marginale (parodontoze) in toate stadiile lor. De altfel, aceasta modalitate moderna si blanda de tratament este solutia salvatoare pentru multi dintre pacientii afectati care refuza tratamentul traditional chirurgical cu lambou din cauza fricii. Tratamentul Parodontal cu Laser stimuleaza regenerarea tesutului osos prin activarea celulelor proprii organismului si realizarea reatasarii gingiei de dinti, astfel ca, in cateva luni, se poate astepta o reducere la jumatate a pungilor parodontale. Bineinteles, eficienta deosebita se manifesta in special la formele incipiente si moderate ale bolii, cand putem spera in vindecare. In formele severe, avansate, produce o imbunatatire a sanatatii parodontale si o reducere semnificativa a ritmului evolutiei bolii.
Avantajele tratamentului parodontal cu laser il recomanda cu incredere si il plaseaza in categoria metodelor moderne de tratare a bolilor parodontale: are rezultate clinice superioare fata de chirurgia parodontala cu lambou; pastreaza testul gingival sanatos in loc sa il indeparteze; reduce retractia gingivala postoperatorie; elimina infectia, curata in profunzime si sterilizeaza pungile parodontale; elimina sangerarea gingiilor pe loc; reface atasarea gingiei de dinti.
In concluzie, este un tratament mai putin traumatizant, disconfortul din timpul si dupa tratament este mult redus in comparatie cu procedura chirurgicala cu lambou. Dovada sta si perioada de recuperare, care este sub 24 de ore si, in cele mai multe cazuri, pacientii se simt destul de bine incat se intorc la serviciu in aceeasi zi.
Ca orice tratament stomatologic si tratamentul cu laser trebuie intretinut in timp, fiind recomandate controale periodice si respectarea indicatiilor pentru a mentine rezultatele obtinute in urma lui.
Aveti grija de zambetul dumneavoastra, caci este cel mai de pret accesoriu pe care il puteti avea!
Articol scris de Claudiu Lupascu, medic coordonator LLL Dental.