Obezitatea în România, mai frecventă la bărbaţi decât la femei

Stiri / 03.07.2015

Obezitatea în România este mai frecventă la bărbaţi afectând 23% dintre aceştia, faţă de 20,3% dintre femei, şi la persoanele mai înaintate în vârstă, iar regiunea unde este cel mai des întâlnită e Moldova, cu o pondere de 23,8%, faţă de media naţională de 21,3%.

Obezitatea afectează peste 20% dintre românii cu vârsta peste 18 ani, conform studiului epidemiologic "Obezitatea în România (ORO) - Prevalenţa obezităţii şi a factorilor de risc ai obezităţii în populaţia adultă din România", care a fost lansat vineri de Asociaţia Română pentru Studiul Obezităţii.

Rezultatele studiului arată o rată a obezităţii de 21,3% şi o prevalenţă a supraponderii de 31,1%, la românii cu vârste cuprinse între 18 şi 79 de ani.

Studiul ORO a relevat totodată o prevalenţă mai ridicată, atât a obezităţii, cât şi a supraponderii în rândul bărbaţilor.


Astfel, potrivit studiului citat de Mediafax, obezitatea afectează 23% dintre bărbaţi, faţă de 20,3% dintre femei, iar supraponderea, 41,6% dintre bărbaţi comparativ cu 24,7% dintre femei.

Conform analizei, rata obezităţii creşte odată cu vârsta, astfel că, în timp ce la adulţii de până în 39 de ani obezitatea are o prevalenţă de 9,9%, procentul creşte la 30,1 la grupa de vârstă 40 - 59 de ani şi ajunge la 41,6% la persoanele de peste 60 ani.

"Demersul nostru este mai mult decât unul statistic, pentru că, pe lângă identificarea prevalenţei obezităţii, studiul a analizat şi factorii de risc care duc la obezitate, evaluând comportamente alimentare sau elemente ale stilului de viaţă care duc la obezitate. Conform datelor studiului, se asociază cu obezitatea consumul a mai mult de trei mese pe zi bogate cantitativ, mesele consistente după ora 21.00, consumul unor cantităţi mari de alimente la interval mai mic de o oră faţă de masa precedentă, mese noaptea, consumul de untură, consumul alimentelor prăjite, sedentarismul, număr scăzut de ore de somn. Acestea reprezintă componente ale stilului de viaţă nesănătos identificate în rândul persoanelor cu obezitate şi suprapondere. Educaţia în domeniul nutriţiei, la nivel populaţional poate influenţa trecerea spre stilul de viaţă sănătos, în care moderaţia, echilibrul, împreună cu activitatea fizică sunt elemente prioritare", a explicat Gabriela Roman, preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro