Peste 100.000 de euro investiţi în beneficiul sibienilor cu afecţiuni ortopedice
Sănătate · Stiri / 09.05.2013

Peste 100.000 de euro este suma pe care Blocul Chirurgical al secţiei de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu ar putea să o obţină printr-o donaţie din partea unei organizaţii internaţionale umanitare.

Peste 100.000 de euro este suma pe care Blocul Chirurgical al secţiei de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu ar putea să o obţină printr-o donaţie din partea unei organizaţii internaţionale umanitare.

 

Suma va fi investită exclusiv în achiziţionarea de echipamente medicale performante pentru sala de operaţii a clinicii de Ortopedie-Traumatologie, în beneficiul sibienilor cu afecţiuni ale aparatului locomotor.

Pentru a obţine această donaţie, responsabilii locali ai proiectului trebuie să contribuie cu minim 5.000 de euro drept garanţie a implicării locale, sumă de care însă nu dispun. În acest context, echipa de ortopedie a Spitalului Judeţean face apel la solidaritatea şi ajutorul financiar al comunităţii locale, în vederea susţinerii proiectului prin donaţii, pentru a strânge cei 5.000 de euro.



„Într-o secţie de ortopedie - traumatologie, dependenţa de infrastructură şi de tehnologie este mai mare decât în alte domenii chirurgicale. Echipamentele medicale din sălile noastre se află într-un grad variabil de uzură. Aceasta încetineşte fluxul activităţii. Pentru a ne menţine şi pentru a creşte performanţa actului medical avem nevoie de aparatură nouă. Aşadar, accesarea acestei finanţări este vitală pentru transformarea secţiei de ortopedie într-un centru mult mai performant, care să răspundă nevoilor medicale complexe şi din ce în ce mai mari ale pacienţilor sibieni şi din toată ţara”, a declarat Dr. Mihai Roman, Şeful Clinicii de Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.


În 2012, în secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean Sibiu au fost internaţi aproximativ 2.000 de pacienţi, majoritatea cu fracturi. Dintre cei internaţi, circa 1.800 au avut nevoie de intervenţii chirurgicale, numărul acestora fiind în creştere cu 25% faţă de anul precedent. Operaţiile realizate în cadrul secţiei acoperă un spectru foarte larg, iar echipamentele achiziţionate prin intermediul acestei finanţări le vor permite medicilor specialişti să crească acurateţea şi calitatea intervenţiilor.


"În ortopedia modernă, un act chirurgical de calitate este în relaţie directă cu aparatura medicală performantă. Aceste dispozitive îţi pot îngreuna semnificativ munca dacă nu corespund standardelor tehnice necesare. Prin urmare, orice sumă donată, indiferent de valoare, ne-ar fi de mare ajutor pentru succesul acestui proiect, care ar putea schimba mii de vieţi. Pot dona atât persoane fizice, cât şi companii”, a completat Dr. Mihai Roman.

Suma de peste 100.000 de euro va fi asigurată de Rotary Club International - principalul finanţator, Rotary Club Bielefeld (Germania) - al doilea finanţator şi iniţiator al proiectului, Rotary Club Sibiu - al treilea finanţator şi principalul partener local în derularea proiectului. Donaţiile către Secţia de Ortopedie se pot face prin transfer bancar în contul RO33 PIRB 3400 7355 2200 1000 (contul este în lei, deschis la PIRAEUS BANK Sibiu pe numele "Asociaţia Rotary Club" Sibiu), în mod direct la sediul Clubului Rotary Sibiu (adresa este Piaţa Mare nr. 16, vizavi de Turnul Sfatului, persoană de contact: Costin Ţancu, tel: 0745.110.030). Totodată, salariaţii pot ajuta direcţionând până la sfârşitul lunii mai 2% din impozitul pe venit, iar oamenii de afaceri donând trimestrial 20% din impozitul pe profit.


„Îmbunătăţirea tehnologiei medicale cu impact direct în creşterea calităţii vieţii românilor cu afecţiuni locomotorii. Aşa s-ar traduce în fapt această finanţare generoasă, pe care însă nu o putem accesa fără sprijinul comunităţii”, a concluzionat Dr. Mihai Roman.

Iniţiativa secţiei de ortopedie se bucură şi de sprijinul conducerii spitalului, de cel al Consiliului Judeţean Sibiu, al Facultăţii de Medicină şi al Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro