Proiectul "Fiecare copil contează" luptă pentru reducerea mortalităţii infantile
Sănătate · Stiri / 21.04.2011

În primele trei luni ale Programului "Fiecare copil contează" au fost incluşi în proiect 260 de copii cu vârsta de până la cinci ani, precum şi 87 de mame şi 85 de viitoare mămici.

Proiectul se desfăşoară în judeţele Vrancea, Dâmboviţa, Caraş-Severin şi Braşov şi are ca obiectiv reducerea mortalităţii infantile, în condiţiile în care România are cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din rândul statelor membre ale Uniunii Europene. La nivel mondial, un copil moare la fiecare 3 secunde. Proiectul face parte din campania globală „Every One” a Alianţei Salvaţi Copiii Internaţional, desfăşurată începând din 2009 în peste 42 de ţări.


Proiectul vizează informarea şi educarea viitoarelor mame cu privire la sarcină şi la îngrijirea copilului, precum şi acordarea de ajutor imediat familiilor defavorizate, prin oferirea de alimente, îmbrăcăminte, vitamine, materiale igienico-sanitare şi altele. Campania include şi o componentă de informare şi educare a principalilor actori sociali despre modul în care pot aceştia influenţa scăderea ratei mortalităţii infantile, aflată acum la cote dramatice.

Beneficiarii proiectului au primit materiale igienico-sanitare, vitamina C şi vitamina D3, precum şi sirop de tuse, iar necesarul vizează produse de bază, precum scutece, lapte praf, termometre, antitermice, îmbrăcăminte şi alimente, potrivit analizelor desfăşurate la nivel local de către echipele organizaţiei.


Pentru a sprijini eforturile din teren, în aceste prime trei luni de la demararea proiectului au fost elaborate două materiale care urmează să fie tipărite şi distribuite familiilor din cele patru judeţe, de către echipele Salvaţi Copiii România. Este vorba despre „Ghidul de creştere a copilului 0-5 ani” şi „Caietul copilului”, care conţin informaţii utile despre creşterea copiilor, alimentaţia adecvată fiecărei vârste, sfaturi de igienă potrivite copiilor, sfaturi pentru femeile care doresc să devină mame, testările obligatorii ale femeilor însărcinate şi alimentaţia corectă a viitoarelor mame.




Potrivit datelor Eurostat, numărul deceselor bebeluşilor cu vârste sub un an din România a fost de 10,1 la mia de nou-născuţi în 2009, în uşoară scădere în 2010, totuşi, cea mai mare din Uniunea Europeană. Slovenia, de exemplu,  înregistrează o rată de  2,4 decese la mia de nou-născuţi. Datele Eurostat arată că acest indicator se ridica la 20,5 decese la mia de nou născuţi în 1998, deci s-a înjumătăţit în 12 ani. În Uniunea Europeană, media mortalităţii infantile este de 4,59 la o mie de născuţi vii. Interpretat global, graficul Eurostat indică un trend descendent al mortalităţii precoce: 26,9 la o mie de născuti vii înanul 1990, 18,6 în 2000 şi 11,99 în 2009. Pe de alta parte însă, şi numărul de nou-născuţi a scăzut în 2010 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în iunie s-au născut cu 151 mai puţini bebeluşi decât în aceeaşi lună a anului trecut, în mai au fost cu 2.173 mai puţini, iar în aprilie 2010, numărul născuţilor-vii a fost cu 1.226 mai mic decât în aprilie 2009 (Sursa: Institutul Naţional de Statistică).

 
Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică în 2009, dintre cei 222.388 copii născuti, 17.383 au avut sub 2,5 kilograme, iar 10.635 de copii au venit pe lume inainte de 36 de săptamâni. Cauzele directe care duc la naşterile înainte de termen sunt lipsa educaţiei privind îngrijirea sănătăţii gravidei şi absenţa consultului medical periodic din perioada sarcinii; aproape jumatate dintre femeile care nasc prematur nu beneficiază de consultaţii prenatale sistematice.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro