Cum sa previi degradarea dintilor
Sănătate · Stomatologie / 27.07.2005

Degradarea dintilor reprezinta atat distrugerea stratului de smalt de la suprafata, cat si a stratului mai profund - dentina. Invata cum sa iti protejezi dantura fara prea multa bataie de cap.

Aceasta degradare se produce atunci cand alimentele care contin carbohidrati (zaharuri si amidon) - ca painea, cerealele, bauturile carbogazoase, laptele, fructele, prajiturile si bomboanele - raman lipite de dinti. Bacteriile ce traiesc in interiorul gurii digera aceste resturi alimentare si le transforma in acizi. Bacteriile, acidul, resturile alimentare si saliva se amesteca in gura si creeaza tartrul - care se depune pe dinti. Acizii aflati in tartru dizolva smaltul dentar de la suprafata si creeaza mici sparturi in dinti - cariile.



Pentru a preveni degradarea dintilor urmeaza sfaturile noastre - pe cat de simple, pe atat de utile:

 1. Spala-te pe dinti de cel putin 2 ori pe zi cu o pasta de dinti ce contine fluor. In mod corect, ar trebui sa te speli pe dinti dupa fiecare masa - iar inainte de culcare, obligatoriu.

2. Foloseste zilnic ata dentara sau aparatele de curatare interdentara - acestea ajung si in locurile unde periuta de dinti nu are acces.

3. Alimenteaza-te sanatos si elimina din meniul zilnic gustarile - pe cat posibil. Stii doar ca chips-urile, dulciurile in exces sau sucurile carbogazoase nu iti fac bine; deci retrage-le dreptul de a te mai ispiti. Daca totusi mananci alimente "lipicioase", spala-te pe dinti cat de curand poti.


4. Intreaba-ti dentistul despre posibilitatea de a lua suplimente de fluor, deoarece acesta iti intareste dintii.

5. Poti vorbi cu medicul stomatolog despre noile folii care iti protejeaza suprafetele masticabile impotriva aparitiei cariilor.

6. Bea apa cu fluor. Aceasta le este utila in special copiilor, pentru a ii proteja de aparitia cariilor.

7. Nu lipsi niciodata de la vizitele regulate in cabinetul dentistului tau. Curatarea periodica a dintilor este o operatiune mult mai facila, mai ieftina si mai nedureroasa decat tratarea lor ulterioara.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro