Sănătate. Cum să te fereşti de bolile gingiilor? Primele simptome

Stomatologie / 20.10.2015

Zâmbetul tău are nevoie de o îngrijire constantă. Un medic stomatolog îţi dezvăluie care sunt principalii factori de risc pentru dantura ta!

Afecţiunile gingiilor apar atunci când placa bacteriană acoperă dinţii şi irită gingiile, care se inflamează. Primul simptom care trebuie să te îngrijoreze este sângerarea dinţilor. Gingivita este prima fază a afecţiunilor gingivale, atunci când gingiile sunt inflamate şi sângerează.

“Gingivitele netratate perioade lungi de timp pot evolua spre afecţiuni mai grave cum sunt parodontitele / parodontopatiile. Pe măsură ce parodontita evoluează, osul care fixează dintele în maxilare se retrage şi dinţii încep să se clatine. Dacă boala nu este oprită la timp, în final dinţii ies singuri din os. De aceea parodontita a devenit cauza principală a pierderii dinţilor”, spune medicul stomatolog Andra Custură de la clinica Andra Smile.



Care sunt primele simptome?


Unul dintre primele semne este apariţia sângerării în jurul dinţilor în timpul spălatului pe dinţi sau în timpul meselor. Un alt semn este mirosul neplăcut al gurii. O situaţie care reprezintă o urgenţă din acest punct de vedere este dacă observaţi dinţi care au mobilitate.

“Majoritatea oamenilor suferă de o formă sau alta a afecţiunilor gingivale. În general, gingivitele pot apărea la orice vârstă, dar parodontoza apare cel mai des la vârstă adultă de peste 40 de ani. Totuşi boala evoluează în cele mai multe cazuri foarte încet aşa că poate fi descoperită şi tratată la timp”, adaugă Dr. Andra Custură.


Semnele afecţiunilor gingivale sunt în general greu de recunoscut, însă sunt detectate foarte repede de către un medic stomatolog, la un control de rutină.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro