cancer de s�nCercetătorii au descoperit că 11% din femeile care au luat medicamentele nu mai aveau celule canceroase în mai puţin de două săptămâni de la începerea tratamentului
Grupul de control care a primit doar Herceptin nu a înregistrat nicio eliminare a celulelor canceroase şi în doar 3% din cazuri s-a observat reducerea tumorilor, relatează sursa citată.
În mod clar, administrarea combinată a celor două medicamente a avut un efect major asupra cancerului de sân, spre deosebire de cazurile în care s-a administrat un singur medicament.


Samia al Qadhi, preşedintele executiv al organizaţiei britanice de caritate Breast Cancer Care, consideră că deşi studiul se află într-o fază incipientă, are potenţialul de a schimba regulile jocului în lupta împotriva cancerului de sân.

Actualmente, Herceptin este disponibil doar pentru folosirea în perioada chimioterapiei, nu pentru administrarea separată a medicamentului. Echipa de cercetare speră că aprofundarea studiului va conduce la schimbarea modului de administrare pentru Herceptin.



Foto: Deposiphotos, Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro