O poveste înduioşătoare despre singurătate şi umanitate a fost distribuită pe Facebook de poliţia din Roma. Au fost chemaţi pentru că se auzeau plânsete, iar continuarea a emoţionat o lume întreagă.
Oamenii legii au fost chemaţi de către vecini într-un bloc de locuinţe din zona Appio, un cartier din Roma, pentru că dintr-un apartament se auzeau plânsete şi ţipete.
Cei patru ofiţeri care au ajuns la faţa locului au constatat că nu este vorba de vreo ceartă, o spargere sau crimă. Poliţiştii au găsit doi bătrâni, Jole (84 de ani) şi soţul acesteia, Michele (94 de ani), care sufereau de singurătate.
Jole şi Michele au început să plângă în timp ce se uitau la televizor. Femeia şi-a întrebat soţul de ce este atâta ură în ştirile din acea zi, apoi a început să plângă atât de tare, încât unul dintre vecini a chemat poliţia.
După ce soţii le-au povestit poliţiştilor că se simt foarte singuri şi că sunt ani buni de când nu i-a mai vizitat cineva, cei patru ofiţeri au vrut să le facă o surpriză şi să le ţină companie.
Până la sosirea ambulanţei care urma să-i consulte pe cei doi soţi, oamenii legii s-au pus pe treabă: le-au pregătit câte o porţie de paste cu unt şi parmezan şi au depănat amintiri împreună.
Poliţia din Roma a scris pe pagina de Facebook că bătrânii le-au povestit ofiţerilor despre viaţa pe care au avut-o împreună, fiind căsătoriţi de 70 de ani, dar şi despre singurătatea care, uneori, era sufocantă.
“Odată intraţi în apartament, ne-am dat seama că nu este nicio crimă de raportat sau forme de completat, ci avem de-a face cu o situaţie mult mai grea: să liniştim un cuplu care avea nevoie de ajutor şi puţină căldură”, au spus poliţiştii.