Olivia Steer şi campaniile antivaccin. Bebeluşii de la Marie Curie, folosiţi în dezbatere!
Orice tratament medical înseamnă un risc pentru pacient, dar, statistic, unele medicamente ne-au salvat.
Acest articol porneşte de la premisa că opinia doamnei Steer trebuie respectată, că e o femeie matură, educată, o mamă responsabilă care-şi asumă o astfel de campanie. Doamna Steer face un pariu periculos prin care îşi asumă responsabilitatea pentru orice îmbolnăvire gravă sau deces al unui copil nevaccinat. E o povară destul de mare şi îi doresc să aibă puterea să o ducă.
Pe de altă parte, nu trebuie să spunem că administrarea unui vaccin sau a unui tratament medical e lipsită de riscuri. E la fel de exagerat ca atunci când duci stindardul ciudat al luptei împotriva ştiinţei medicale. Sunt oameni care mor din cauza unui vaccin, sunt copii care fac complicaţii, sunt accidente şi eşecuri la fel ca în orice intreprindere omenească. Acesta e motivul pentru care facem teste, pentru care avem instrucţiuni şi pentru care sunt trecute liste de efecte adverse la orice tratament medical. De fiecare dată când urmăm un tratament, riscăm în încercarea de a ne face bine. Medicul ne ajută să reducem aceste riscuri, îşi foloseşte cunoştiinţele şi experienţa pentru a ne ajuta să trecem peste provocare. Câteodată reuşeşte, alteori nu.

Portocala si branzica de vaci sunt o mare musamalizare....In primul rand, bacteria e-coli, o are toata lumea in intestinul gros, fara ea am avea mari probleme digestive, problemele apar cand aceasta ajunge in tractul urinar. In fine...nu sunt neaparat anti-vaccin, dar de data aceasta cred ca D-na Olivia Steer are dreptate. Cineva isi bate joc de sanatatea acestor copii, administrandu-le mizerii. Daca era vorba de 1 sau 2 copii intelegeam, dar cand e vorba de zeci de copii deja e un fel de alba-neagra. Nu am inteles ce povara isi ia Olivia Steer pt ca duce o campanie anti-vaccin, doar acces la internet si biblioteci are toata lumea, cum zice ea: "nu ma credeti pe cuvant, documentati-va singuri".