Tudor Chirilă acuză autoritățile: „Au mințit și lucrurile încep să iasă la iveală“

Actualitate / 26.11.2015

Artistul a revenit cu un comentariu dur pe Facebook. El a scris despre suspendarea din funcție a conducerii ISU București pentru neregulile din clubul Colectiv.

Tudor Chirilă continuă să critice autoritățile pentru modul în care au reacționat după tragedia din clubul Colectiv, soldată cu moartea a 60 de oameni. El a scris pe Facebook despre scandalul de la conducerea ISU București.

Pe 23 septembrie, IGSU a primit un fax în care se solicita prezenţa unui echipaj al pompierilor în Colectiv, la un eveniment care urma să se desfăşoare acolo. IGSU au transmis faxul către ISU Bucureşti, dar niciun pompier nu și-a făcut apariția în noaptea de 25 septembrie, la un eveniment la care au venit 2.000 de oameni. Ulterior, ISU a susținut că "nu a știut niciodată de clubul Colectiv".


În urma dezvăluirilor publicate pe site-ul tolo.ro, conducerea ISU București a fost suspendată din funcție, iar șeful IGSU va desemna o nouă comandă pentru asigurarea temporară a conducerii unității.

După publicarea acestei anchete care demonstrează că pompierii nu și-au făcut datoria, favorizând astfel producerea dezastrului din clubul Colectiv, Tudor Chirilă și-a expus punctul de vedere pe pagina lui de Facebook: "Au minţit şi lucrurile încep să iasă la iveală. Se va dovedi adevărul foarte curând. La fel cum se va dovedi că nu aveam know-how în gestiunea medicală a unei asemenea crize. Oricât ar lătra presa de partid şi de stat şi oricâti şefi de clinici din Bordeaux s-ar inventa", a scris artistul.


Chirilă susține că autoritățile au gestionat greșit, din primul moment, această criză, pentru că au încercat să facă față unei situații cu care nu s-au mai confruntat fără să solicite ajutorul altor state. "Trebuia cerut ajutor internațional in minutul UNU al tragediei. Atât spun de când vorbesc despre asta", a scris el.Tudor Chirilă și-a exprimat opinia în mai multe rânduri, pe Facebook și pe blog, despre tragedia din clubul Colectiv, criticând modul în care au acționat autoritățile în urma acestui eveniment, în ideea de a afla informaţii corecte despre starea pacienţilor şi modul în care a fost gestionată această criză. "Mi s-a reproşat că prin mesajele mele pun presiune pe medici, în condiţiile în care ţintele mesajelor mele au fost administratorii spitalelor şi autorităţile. Oare faptul că ministrul Sănătăţii îşi permite să afirme într-un mod de-a dreptul ceauşist că «avem de toate, nu avem nevoie de nimic» nu pune presiune pe medici? Am citit articolul postat ieri de Asociaţia Dăruieste Viaţă şi mi-au atras atenţia următoarele fraze: «În 8 spitale de urgenţă din Bucureşti, dintre care doar 2 de arşi, au ajuns în aproximativ 2 ore peste 180 de victime; medicii s-au mobilizat, au lucrat extraordinar, au făcut imposibilul ca să-i salveze... au lucrat 24 de ore fără oprire. În timpul ăsta, România nu a stat în loc. Accidente, infarcturi, traume s-au întâmplat ca în orice altă zi şi alte zeci de victime au ajuns în continuare la serviciile de urgenţă din aceste spitale... cineva a trebuit să-i preia şi pe aceştia.[...] Medici care nu tratează arşi în mod obişnuit s-au trezit puşi în situaţia de a se ocupa de zeci de victime, zeci de ore la rând, până la epuizare, fără protocoale şi fără dotările minime necesare. Ei au fost primii sacrificaţi, alături de pacienţii lor». De altfel, cam toţi medicii străini care ne-au vizitat în ultima săptămână au subliniat faptul că, deşi medicii noştri sunt foarte competenţi, sunt suprasolicitaţi. Este nevoie de ajutor!", a scris Tudor Chirilă.


Totodată, artistul a amintit de vizita recentă a doctorului Sarah Pape din Marea Britanie, care a constatat, "dincolo de calitatea excelentă a medicilor români, că aveam peste 150 de victime şi doar 25 de paturi speciale pentru arşi".

De asemenea, Chirilă a scris despre protestele care au avut loc în Bucureşti şi în ţară, săptămâna trecută, şi despre dreptul fiecăruia la opinie şi informare. "Câteva zeci de mii de oameni au ieşit în stradă săptămâna trecută şi au protestat împotriva actualei clase politice şi împotriva lui «merge şi aşa». Nu, nu merge şi aşa. Cred că e important să fim vocali. Cred că trebuie să tragem semnale de alarmă, să ne informăm, să punem întrebări şi să nu ne lăsăm până nu primim răspunsuri. Nu pot să închei înainte să-l felicit public pe domnul Ministru al Sănătăţii Nicu Banicioiu pentru aparatul de comunicare şi relaţii publice care se ocupă atât de abitir de spălarea imaginii dumnealui. Declaraţiile mele de săptămâna trecută la adresa dumnealui au generat o avalanţă de reacţii prompte din partea păpuşelelor de la televiziunile păpuşarului puşcăriaş. Dar nu poţi lua în seamă păpuşile când ştii că există păpuşarul. Atacurile din ultimele zile mi-au demonstrat încă un lucru. Facebook chiar contează. În condiţiile unei prese complet aservite diverselor interese acest spaţiu ne dă posibiltatea să căutăm adevarul (să nu uităm că acest spatiu a dat preşedintele ţării). Chiar dacă şi aici adevărul este bine mascat de impostură. În ce ma priveşte am să-mi exercit în continuare dreptul la opinie şi la informare. Vă sfătuiesc să faceţi acelaşi lucru", şi-a încheiat Chirilă textul de pe blogul său.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro