Pe măsură ce puștiul de altădată a devenit bărbat, DiCaprio nu și-a schimbat niciodată preferințele în materie de femei. Iubitele lui nu au avut mai mult de 25 de ani.
Unul dintre cei mai râvniți burlaci de la Hollywood, Leonardo DiCaprio preferă să se distreze și nu are de gând să se căsătorească. Și chiar dacă ar face-o, aleasa lui ar fi cu siguranță o femeie frumoasă și tânără. Cât de tânără? Ei bine, chiar dacă el nu mai are 20 de ani, ci 44, DiCaprio nu este interesat decât de femeile care au cel mult 25 de ani.
Graficul inedit realizat de un utilizator al rețelei de socializare Reddit demonstrează predilecția actorului pentru femeile care au cel mult 25 de ani. Toate iubitele lui - și n-au fost deloc puține - s-au încadrat în această limită, iar asta nu poate fi o simplă coincidență.
Analizând relațiile actorului, autorul graficului a observat că acesta refuză să se întâlnească cu femei de peste 25 de ani, iar datele prezentate sunt elocvente. Infograficul a devenit viral pe internet, generând peste 2.000 de comentarii și peste 22.000 de aprecieri, relatează Daily Mail.
Utilizatorul TrustLittleBrother a calculat media de vârstă a celor nouă femei cu care DiCaprio a avut relații: 22,9 ani. Iar cele mai în vârstă n-au depășit 25 de ani - acestea sunt modelul israelian Bar Refaeli, cu care actorul a fost din 2005 până în 2010, modelul Kelly Rohrbach, cu care a avut o relație în 2015, și modelul Nina Agdal, de care s-a despărțit în 2017.
Celelalte iubite ale starului au fost modelul german Toni Garrn (2013-2014), care avea 21 de ani, și modelul Erin Heatherton, cu care a avut o relație în 2012, când aceasta avea 22 de ani.
În 1999, la 25 de ani, DiCaprio a avut celebra relație cu Gisele Bundchen, pe atunci în vârstă de 18 ani. Cei doi au fost împreună cinci ani și s-au despărțit în 2005.
În 2011, DiCaprio a mai avut o relație de cinci luni cu actrița Blake Lively.
Se poate observa, totodată, preferința starului pentru modele și pentru blonde.
Graficul se închide cu cea mai nouă cucerire a lui DiCaprio, Camila Morrone, modelul argentinian în vârstă de 21 de ani. Cei doi sunt împreună din decembrie 2017, iar relația lor pare solidă, ei fiind văzuți deseori împreună.
Foto: Hepta