30
Julio Iglesias a împlinit 79 de ani: Povestea unui om care a refuzat să rămână paralizat
Divertisment · Vedete / 23.09.2020

Julio Iglesias, artistul care a vândut albume în peste 300 de milioane de exemplare pe plan mondial într-o carieră de 50 de ani, reușind un record în istoria muzicii, a împlinit 79 de ani. Drumul lui spre succes a început de pe patul spitalului, cu o veste proastă.

Puțini artiști au o carieră la fel de longevivă precum Julio Iglesias. Legendarul cântăreț spaniol a împlinit 79 de ani și rămâne unul dintre cei mai populari artiști din lume, după ce în peste 50 de ani a vândut peste 300 de milioane de albume în toată lumea, un record în istoria muzicii. Longevitatea sa pe scenă este uimitoare - în iunie 2019, după după o absenţă de doi ani, Iglesias își începea turneul mondial în Europa, organizat la aniversarea a 50 de ani de carieră. Cu o lună înainte, el a primit un premiu Grammy pentru întreaga sa activitate.


În mod neașteptat, drumul lui Julio Iglesias spre succesul în muzică a început în spital, cu o veste proastă. Un accident de mașină i-a schimbat viața pentru totdeauna.

Viața după un an și jumătate de paralizie


Julio Jose Iglesias de la Cueva s-a născut în Madrid, la 23 septembrie 1943. A urmat Colegiul Catolic al Inimilor Sacre, după care a studiat ştiinţele juridice pentru a intra în serviciul diplomatic.

La 16 ani, Julio juca fotbal în echipa de juniori a clubului Real Madrid, dar a fost nevoit să renunțe la visul său în 1963, după un grav accident rutier, în urma căruia a rămas semiparalizat mai bine de un an şi jumătate. În această perioadă el şi-a descoperit şi pasiunea pentru muzică, învăţând să cânte la chitară.



După o recuperare miraculoasă, Iglesias a plecat la Cambridge pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limba engleză şi a compus acolo primul său cântec, "La Vida sigue igual", cu care a câştigat, în 1968, Festivalul de Muzică de la Benidorm, marcând debutul său ca artist. În 1969 a înregistrat primul său disc "Yo Canto", a susţinut primul turneu în Spania şi a jucat în primul film, "La vida sigue igual", inspirat din viaţa sa.

Iglesias și-a continuat studiile juridice la Facultatea de Drept din cadrul Colegio Mayor Universitario de San Pablo din Madrid, unde şi-a luat licenţa în drept, dar în acelaşi timp a scris piese noi. Printre acestea se numără "Guendoline" (1970), care deşi a ocupat doar locul patru la Festivalul Eurovision ce se desfăşura în Olanda, a devenit hitul anului, aducându-i celebritatea pe plan european.

Succes în America și Japonia


Au urmat recitaluri în diverse ţări latino-americane vorbitoare de limbă spaniolă. În 1972, a câştigat Premiul Festivalului de Muzică Eurovision. După câteva LP-uri de succes, precum "Como el Alamo al camino" (1972), "El Amor" (1975), "A mis 33 anos" (1977) şi "Emotiones" (1978), el semnează un contract de colaborare cu firma CBS.



La începutul anilor '80, Julio Iglesias devine cunoscut publicului american prin apariţii în show-uri de televiziune, spectacole şi talk-show-uri. Urmează, în 1984, duete cu Diana Ross, Stan Getz, "The Beach Boys", "The Pointer Sisters" şi cu starul muzicii country, Willie Nelson.



În '82, Iglesias a înregistrat un record în Japonia, unde a vândut 1.200.000 de exemplare ale albumului "De nińa a mujer", în numai şase luni, şi un alt record în Brazilia, cu acelaşi album, cu peste 2.000.000 de exemplare vândute în unsprezece luni, arată site-ul julioiglesias.com.

Un star de Cartea Recordurilor


În 1983, a intrat în Guinness Book pentru recordul de vânzări de discuri în cele mai multe limbi, mai mult decât orice alt artist în istoria muzicii - 100 de milioane de copii în şase limbi. În decursul carierei artistul este cunoscut pentru interpretarea în 14 limbi a pieselor sale, notează biography.com.

Din 1985, Iglesias are o stea a celebrităţii care îi poartă numele la Hollywood, iar din 1991, o altă stea i-a fost dedicată în Olanda.



În 1986, Julio a cântat cu Placido Domingo şi cu Charles Aznavour în Lincoln Center din New York, la Centenarul Statuii Libertăţii. Albumul "Raices", lansat în 1989, include selecţii din cântece clasice spaniole, italiene, franceze şi portugheze. De asemenea, a înregistrat alături de Placido Domingo "Sonadores de Espana". Tot în 1989, a primit premiul "Artistul Anului", alături de Clint Eastwood şi de Bette Davis, din partea "The American Cinema Awards".

Album cu Frank Sinatra


În 1993, a înregistrat "Summer Wind" cu Frank Sinatra şi a realizat un turneu prin SUA. Un an mai târziu, el a prezentat albumul "Crazy", apreciat de critica mondială, pe care apar colaborări sau cântece în duet: "When You Tell Me That You Love Me" cu Dolly Parton sau "Fragile" cu Sting.

Albumul "La Carretera" i-a adus, în 1995, primul disc de platină. În 1996, albumul "Tango" a obţinut discuri de aur şi multi-platino în toată lumea. În octombrie 2001, artistul spaniol a lansat un album în italiană intitulat "Una Donna Puo Cambiar la Vita" şi în noiembrie a lansat un album în portugheză intitulat "Ao Meu Brasil".

Dintre albumele apărute în ultimii ani "1", lansat în Spania în 2011, ajunge foarte repede pe primul loc pe iTunes. Albumul "Mexicul" este lansat în 2015, iar în 2018 scoate "Mexic & Amigos", o colecţie de dueturi cu Juan Luis Guerra, Plácido Domingo, Diego Torres, Thalía şi Eros Ramazzotti.

Iglesias, idolul femeilor


Oricât de iubit este acum Enrique Iglesias, acesta nu-și va putea egala niciodată succesul tatălui său la femei. Supranumit "idolul femeilor", Julio Iglesias a cucerit inimile a milioane de femei din mai multe generații.



Artistul s-a căsătorit în februarie 1971, la Toledo, cu Isabel Preysler Arrastria cu care are trei copii (Maria Isabel, Julio Jose şi Enrique Miguel). Cei doi s-au despărţit în 1978, iar un an mai târziu a obţinut divorţul.

În prezent, este căsătorit cu Miranda Johanna Maria Rinjsburger, top-model, cu care are cinci copii: Miguel Alejandro (1997), Rodrigo (1999), gemenele Victoria şi Cristina (2001), Guillermo (mai 2007).

Citește și: Cum arăta Keanu Reeves la 20 de ani, când era student. Înregistrarea din 1984 care a cucerit internetul


După participarea în 1969 la Festivalul de la Braşov "Cerbul de Aur", Julio Iglesias a revenit de mai multe ori ori în România, atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe ale ţării.

"Trebuie să continui să trăieşti şi să lupţi"


În luna aprilie, celebrul cântăreţ a întrerupt tăcerea menţinută de aproape un an pe reţelele de socializare pentru a comemora decesul soacrei sale, Paula Bakker, mama celei de-a doua soţii a sa, Miranda Rijnsburger, şi totodată bunica celor cinci copii minori ai săi. "Trebuie să continui să trăieşti şi să lupţi. În aceste vremuri în care viaţa s-a oprit, parcă pentru a ne arăta cât suntem de fragili", a scris Iglesias în mesajul însoţit de una din fotografiile sale şi de o înregistrare audio a piesei sale "La vida sigue igual".

"În aceste vremuri când fiinţe dragi pleacă dintre noi fără să apucăm să le spunem mulţumesc pentru atâtea lucruri, pentru atâtea momente de neuitat, fără a putea măcar să ne luăm adio şi să le spunem pentru ultima oară 'mulţumim, mulţumim, mulţumim', îmi aduc aminte când am compus acest cântec acum 57 de ani", a adăugat artistul.


Foto: Hepta
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro