15
15 invenţii pentru copii care le fac viaţa mai uşoară părinţilor. Sunt geniale!
Casă şi familie · Copii / 30.10.2017

În primii doi ani de viaţă ai copilului, părinţii întâlnesc extrem de multe provocări şi dificultăţi, care de multe ori le solicită răbdarea la maximum.

De la plânsul fără încetare al bebeluşilor în timpul nopţii, lupta continuă de a-i convinge pe cei mici să mănânce, grija pentru siguranţa copiilor care învaţă să meargă şi teama atunci când fac febră sunt numai câteva dintre preocupările proaspeţilor părinţi.

Din fericire trăim într-o perioadă în care tehnologia ne salvează de multe ori. Astfel au apărut tot soiul de invenţii menite să le reducă stresul părinţilor şi să le facă mai uşoară misiunea de a creşte copii sănătoşi şi fericiţi.


Pătuţurile inteligente, care se leagăne singure sunt deja invenţii învechite. Acum sunt în "trend" plasturele conectat la smartphone, care îi verifică temperatura copilului, valiza care se transformă în scaun de siguranţă sau căruciorul care încape într-o geantă.

Descoperă câteva dintre cele mai ingenioase şi utile invenţii menite să le facă viaţa mai uşoară părinţilor.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro