Ce iti comunica micutul tau prin desene
E la indemna oricui prejudecata potrivit careia copiii care nu pot vorbi despre anumite lucruri inseamna ca nici nu au o parere, o perceptie sau o traire legate de acestea.
E la indemna oricui prejudecata potrivit careia copiii care nu pot vorbi despre anumite lucruri inseamna ca nici nu au o parere, o perceptie sau o traire legate de acestea. Desenul, pictura, modelajul cu plastelina, jocul in general, reprezinta maniere de exprimare a unor relatii, personaje (parinti, frati, bunici) sau trairi (teama, bucurie, frustrare) pe care copilul nu le poate exprima in cuvinte.
Adesea, parintii sunt anxiosi sau mirati atunci cand privesc desenele copiilor deoarece nu stiu ce sugereaza formele expuse, culorile mai violente, mai blande sau temele care se tot repeta (personaje, obiecte, marimea acestora, modul in care sunt puse in pagina etc.).
Acestia se intreaba daca desenele evoca o boala sau reprezinta evolutia/cresterea psihica a copilului. Parintii pot simti o nevoie acuta de a analiza intotdeuna creatiile micutilor, insa necesitatea apare atunci cand prichindelul traverseaza o perioada dificila din viata sa. In acele momente, o buna parte a sentimentelor nerostite, insa traite, sunt evocate prin desene.
Desenul reprezinta o modalitate de exprimare, o comunicare libera a gandurilor, a temerilor interioare si a perceptiilor despre sine, un mesaj catre exterior. Desenul poate fi o cale la indemana de cunoastere profunda a copilului.
Primele tentative, mazgalituri apar destul de vreme, in jurul varstei de un an si cateva luni, de aceea e bine ca parintii sa fie pregatiti cu materia prima (creioane, hartie etc.). Desenele pornite din propria initiativa, spontane, fara sa suporte critica sau interventia adultului sunt cele care exprima cel mai clar lumea interna a copilului.
Pana la trei ani, pe copil il intereseaza mai degraba faptul ca traseaza niste linii, decat ce traseaza (continutul), privirea lui nefiind focusata pe desen (e doar bucuria de a tine creionul in mana si a se indeletnici cu el).
La patru ani, liniile incep sa fie organizate, reprezentand obiecte care pot fi regasite in realitate. Intre cinci si sase ani se dezvolta un simt al acuratetii pe care il regasim in dorinta de a desena obiectele cat mai concret, aproape de realitate.
Asa cum marii pictori isi exprima intregul univers inconstient prin operele lor, tot asa si copiii pot fi descoperiti prin micile lor capodopere. Desenul reprezinta un limbaj aparte al copilului, un dialog ales atunci cand nu stie cum sa spuna anumite lucruri de teama sa nu supere pe mama, tata sau pe bunici.
De aceea, pentru a afla care e perceptia copilului asupra propriei familii, ii poti cere sa o deseneze, fara a interveni in niciun fel grafic sau cu detalii informationale, iar apoi sa povesteasca despre "ce se intampla" in desen. Locul pe care il ocupa personajele, ca si inaltimea lor, reflecta importanta pe care copilul le-o acorda membrilor familiei - cel mai inalt personaj, desenat de obicei primul, este cel mai important pentru el.
Adesea, parintii sunt anxiosi sau mirati atunci cand privesc desenele copiilor deoarece nu stiu ce sugereaza formele expuse, culorile mai violente, mai blande sau temele care se tot repeta (personaje, obiecte, marimea acestora, modul in care sunt puse in pagina etc.).
Acestia se intreaba daca desenele evoca o boala sau reprezinta evolutia/cresterea psihica a copilului. Parintii pot simti o nevoie acuta de a analiza intotdeuna creatiile micutilor, insa necesitatea apare atunci cand prichindelul traverseaza o perioada dificila din viata sa. In acele momente, o buna parte a sentimentelor nerostite, insa traite, sunt evocate prin desene.
Desenul reprezinta o modalitate de exprimare, o comunicare libera a gandurilor, a temerilor interioare si a perceptiilor despre sine, un mesaj catre exterior. Desenul poate fi o cale la indemana de cunoastere profunda a copilului.
Primele tentative, mazgalituri apar destul de vreme, in jurul varstei de un an si cateva luni, de aceea e bine ca parintii sa fie pregatiti cu materia prima (creioane, hartie etc.). Desenele pornite din propria initiativa, spontane, fara sa suporte critica sau interventia adultului sunt cele care exprima cel mai clar lumea interna a copilului.
Pana la trei ani, pe copil il intereseaza mai degraba faptul ca traseaza niste linii, decat ce traseaza (continutul), privirea lui nefiind focusata pe desen (e doar bucuria de a tine creionul in mana si a se indeletnici cu el).
La patru ani, liniile incep sa fie organizate, reprezentand obiecte care pot fi regasite in realitate. Intre cinci si sase ani se dezvolta un simt al acuratetii pe care il regasim in dorinta de a desena obiectele cat mai concret, aproape de realitate.
Asa cum marii pictori isi exprima intregul univers inconstient prin operele lor, tot asa si copiii pot fi descoperiti prin micile lor capodopere. Desenul reprezinta un limbaj aparte al copilului, un dialog ales atunci cand nu stie cum sa spuna anumite lucruri de teama sa nu supere pe mama, tata sau pe bunici.
De aceea, pentru a afla care e perceptia copilului asupra propriei familii, ii poti cere sa o deseneze, fara a interveni in niciun fel grafic sau cu detalii informationale, iar apoi sa povesteasca despre "ce se intampla" in desen. Locul pe care il ocupa personajele, ca si inaltimea lor, reflecta importanta pe care copilul le-o acorda membrilor familiei - cel mai inalt personaj, desenat de obicei primul, este cel mai important pentru el.