Cele mai periculoase locuri din casă pentru copil
Știi care sunt cele mai periculoase locuri din casă pentru copil? Probabil că nu sunt cele la care te gândești, însă poți regăsi mai jos o listă cu acestea. Iată la ce ar trebui să fii atentă atunci când cel mic stă în casă!
Care sunt cele mai periculoase locuri din casă pentru copil?
1. Mașina de spălat vase
Mașinile de spălat vase le oferă copiilor acces la cuțite și furculițe. Iar detergentul poate irita pielea și ochii copiilor, respectiv arde mucoasa gurii și esofagului dacă este înghițit. Poți pune cuțitele, furculițele și alte obiecte ascuțite jos, în coșul de ustensile. Nu pune detergentul în mașina de spălat vase până când nu vrei să-i dai drumul și asigură-te că ștergi resturile care rămân după fiecare ciclu. Ține mașina de spălat vase închisă și blocată atunci când nu este utilizată.
2. Scările
Folosește porți de siguranță pentru a bloca capetele inferioare și superioare ale scărilor, dacă vrei să-ți protejezi copilul de o căzătură. Porțile fixate în perete sunt mai sigure decât cele care se montează cu ajutorul presiunii. Asigură-te că poarta aleasă în conformitate cu măsurile de siguranță este instalată adecvat și că poate rezista forței copilului tău, dacă acesta se împinge sau trage de ea.
3. Mobila
Copiii aventuroși își pot uimi părinții când vine vorba de abilitățile de cățărare, deoarece se pot urca în dulapuri, pe masa din bucătărie și chiar și în frigider. Atunci când faci un tur de siguranță al casei, întreabă-te dacă faci o cale ușoară de acces pentru cel mic către locurile periculoase din casă. Asigură-te că mobila este stabilă și nu poate cădea. Iar mesele de călcat reprezintă un alt loc periculos pentru copii, deoarece s-ar putea să încerce să se urce pe ele, iar obiectele situate pe acestea să cadă peste cel mic.
4. Dulapul de medicamente
Cutiile folosite pentru dozajul zilnic al medicamentelor vin la pachet cu un dezavantaj - nu sunt rezistente la insistențele copiilor. Ingerarea medicamentelor de către copii reprezintă o problemă gravă, care poate apărea mai ales când cei mici se joacă cu bunicii care vin în vizită de exemplu. Adulții care au o vârstă înaintată tind să ia mai multe medicamente decât adulții mai tineri. Iar o cutie de medicamente este atractivă pentru cei mici, deoarece aceștia vor să imite ceea ce fac adulții. Specialiștii recomandă ținerea recipientelor cu medicamente departe de cei mici, la o înălțime acceptabilă sau chiar și într-un dulap încuiat.