Încerci să scapi de câteva kilograme până la Crăciun? Te-ai gândit că poate faci aceleaşi greşeli în fiecare zi, dar care te împiedică să slăbeşi. Puţin de aici, puţin de acolo şi kilogramele rămân.
Încerci să scapi de câteva kilograme până la Crăciun? Te-ai gândit că poate faci aceleaşi greşeli în fiecare zi, dar care te împiedică să slăbeşi. Puţin de aici, puţin de acolo şi kilogramele rămân.
Există câteva greşeli în alimentaţia de zi cu zi pe care foarte multe femei le fac atunci când sunt la cura de slăbire. Iată care sunt acestea şi ce soluţii oferă Dr. Oz ca să scapi de ele:
1. Ciuguleşti din mâncarea copiilor sau goleşti farfuria altuia
Obiceiul de a ciuguli poate nu ţi s-a părut nociv până acum, dar ce ai spune dacă tocmai acesta te ajută să pui aproximativ 5 kilograme în fiecare an. Dr. Oz avertizează că obiceiul de a ciuguli alimentele rămase de la ceilalţi membri ai familiei de două ori pe săptămână te poate îngăşa fără să-ţi dai seama.
Soluţia oferită de Dr. Oz este aceea de a împacheta resturile de mâncare în caserole pe care să le pui rapid la frigider. Astfel, tentaţia nu va mai fi în faţa ta şi îţi va fi mai uşor să rezişti. O mică gustare din când în când nu te afectează, însă nu te obişnui să strângi tot de pe masă şi să mănânci tu ca să nu mai rămână.
2. Mănânci chipsurile mărunţite care rămân de pe fundul pungii?
Foarte rău, deoarece tocmai acestea aduc încă 70 de calorii în plus, avertizează Dr. Oz. Explicaţia este una simplă, din moment ce pe fundul pungii se adună toată sarea şi condimentele care se scutură de pe chipsuri. Acest obicei întreţinut de două ori pe săptămână va adăuga câte un kilogram în plus în fiecare an.
Soluţia oferită de Dr. Oz este aceea de a arunca punga de îndată ce ai terminat bucăţile mari de chipsuri. Astfel, nu vei fi tentată să scuturi punga în gură pentru a nu rata nicio bucăţică. Scăpând de acet obicei vei reduce din caloriile consumate şi vei reuşi să slăbeşti dacă adopţi o dietă sănătoasă, chiar dacă mai calci strâmb uneori.
3. Lingi cuţitul după ce ai făcut sandvişurile?
Îţi plac sandivişurile cu unt de arahide? Obişnuieşti să lingi cuţitul ca să rămână curat după ce ai uns o felie cu unt de arahide? Tocmai ai adăugat 80 de calorii în plus, avertizează Dr. Oz care susţine că într-un an de menţinere a acestui obicei poţi să te îngraşi cu aproape 4 kilograme.
Renunţă la acest obicei de a linge cuţitul sau linguriţa după ce ai pregătit un sandviş, indiferent că este vorba despre untul de arahide, untul normal, pateu, crema de ciocolată sau dulceaţă.
Soluţia oferită de Dr. Oz este de a şterge cuţitul de marginea recipientului.
4. Consumi frecvent băuturi energizante, sortimente de cafea cu siropuri sau sucuri carbogazoase?
Studiile arată că băuturile energizante au un efect de 8 ori mai distructiv asupra smalţului spre deosebire de băuturile de tip Cola. De asemenea, reţine că atunci când consumi băuturi cu acid, acesta erodează smalţul şi dezvăluie stratul următor, dentina care are o culoare gălbuie. Dr. Oz spune că băuturile energizante erodează chiar şi dentina mult mai rapid decât o fac băuturile de tip Cola.
De asemenea, toate aceste băuturi consumate cu regularitate aduc un număr ridicat de calorii care se adună şi favorizează creşterea în greutate.
Soluţia oferită de Dr. Oz este aceea de a evita aceste băuturi. Atunci când le consumi este de preferat să nu le bei direct din cutie, ci să le torni într-un pahar deoarece astfel nu vei afecta smalţul dinţilor din faţă.
5. Consumi mult prea multe fructe?
Fructele constituie înlocuitorul perfect pentru dulciurile rafinate. Mai ales atunci când urmezi o cură de slăbire este recomandat să înlocuieşti dulciurile cu o gustare sănătoasă compusă din fructe proaspete. Poţi să le consumi cu moderaţie, dar să nu exagerezi pentru că unele fructe au un indice glicemic crescut şi pot favoriza îngrăşarea. Astfel, Dr. Oz spune că poţi să consumi în siguranţă mere, pere, banane, dar să eviţi consumul exagerat de ananas, fructe uscate, pepene galben. Şi nu te întinde la mai mult de 2-3 fructe pe zi.