2. Yoga reduce anxietatea şi stresul


Conform Asociaţiei de Probleme de Anxietate din America, 70% din persoanele intervievate care suferă de anxietate şi stres au probleme cu somnul. Mai mult decât atât 54% dintre respondenţi au spus că problemele lor psihice au crescut anxietatea.

„Odihna profundă datorată exerciţiilor de yoga este atribuită abilităţii de a relaxa mintea prin focalizarea pe momentul prezent şi pe activitatea în sine. Concentrându-ne atenţia asupra unui singur punct ne ajută să eliberăm energia blocată care ar putea cauza stresul. O soluţie foarte simplă pentru a elimina stresul constă în a petrece câteva minute înainte de somn realizând câteva poziţii de yoga uşoare pe salteluţă sau în pat”, adăugă specialistul.



3. Yoga regenerează corpul


Exerciţiile de respiraţie ajută corpul să se oxigeneze, în timp ce mişcările uşoare de yoga au un efect calmant, care influenţează în mod pozitiv ciclurile de odihnă.  

„O practică zilnică, regulată de yoga, ne va îmbunătăţi starea nu doar pe parcursul zilei, dar va influenţa şi modul în care corpul nostru se va relaxa noaptea. Yoga se recomandă chiar şi înainte de somn, poziţii precum balasana (postura copilului), janu sirsasana (postura capului la picioare în şezut), sau baddha konosana (postra fluturelui)”, completează specialistul.



4. Yoga este un ritual eficient înainte de somn


A reuşi să avem un somn de calitate poate fi o provocare atunci când avem prea multe lucruri în minte. Studiile confirmă că obiceiul nostru de a utiliza gadgeturile înainte de culcare contribuie la dificultăţile în a adormi. Experţii recomandă să avem un ritual înainte de somn, care să nu implice alcool, cafeină, gadgeturi electronice şi o activitate cerebrală intensă. Câteva poziţii de yoga integrate în rutina zilnică reprezintă un mod perfect pentru a reduce zgomotul mental din timpul zilei şi a relaxa corpul.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro