4 situații în care mănânci prea mult fără să-ți dai seama
Dietă & Fitness · Nutritie / 08.04.2019

Este posibil să mănânci prea mult, chiar dacă ți se pare că nu faci excese alimentare. Află ce soluții poți aplica pentru a te menține în formă și a preveni acumularea kilogramelor în plus.

Poate că-ți începi ziua cu cele mai bune intenții, dar pe parcurs poți ajunge să iei o felie din tortul aniversar al unui coleg sau vei fi păcălit de o reducere la restaurant și vei alege o porție mai mare, crezând că faci economii. Folosește indicațiile specialiștilor pentru a identifica ocaziile problematice din punct de vedere nutritiv și pentru a învăța să reziști atunci când ai putea să mănânci prea mult. Silueta și sănătatea ta depind de alegerile pe care le faci la fiecare masă, precum și de numărul de gustări, planificate sau nu, care apar până seara.

 
Iată ce lucruri te pot determina să mănânci prea mult și cum trebuie să reacționezi:

 
1. Etichetarea mâncării ca fiind sănătoasă

Oare cum se poate să-ți fie foame, să mănânci ceva sănătos și să consumi prea mult? Ei bine, în momentul în care consideri că un anumit preparat din meniu este sănătos nu te vei simți vinovat deloc când vine vorba despre mărimea porției. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că majoritatea persoanelor subestimează totalul de calorii al produselor sănătoase.
 
Soluția: Fii mereu atent dacă te simți sătul, chiar dacă alegi un fel de mâncare sănătos. Mănâncă încet și pune furculița jos între înghițituri. Oprește-te când simți că ai mâncat destul, înainte să apară senzația de preaplin. Dacă trebuie să alegi între paste și o salată, să știi că este în regulă să optezi uneori pentru paste pentru că numărul mai mare de calorii te va face să fii mai prudent la mărimea porției decât dacă ai mânca foarte multă salată care conține dressing cu zahăr și grăsimi.

 
2. Luarea gustărilor direct din pungă

Dacă ai în fața ta o pungă plină cu nuci sau popcorn vei ajunge să iei mereu câte puțin până termini totul. Înainte să-ți dai seama vei descoperi fundul pungii, dar caloriile consumate îți vor afecta metabolismul și s-ar putea transforma în rotunjimi inestetice.
 
Soluția: Dacă ai decis să cumperi o pungă mai mare pentru a economisi împarte conținutul pe porții, pe care le vei pune în recipiente separate. Când simți nevoia să iei o gustare alege un singur recipient și lasă-le pe celelalte la locul lor.

 
3. Consumul deserturilor care apar pe neașteptate la serviciu

Cu toții avem câte un coleg care aduce gogoși sau covrigi dimineața sau care pregătește acasă prăjituri pentru a le împărți tuturor. În plus, foarte des se sărbătoresc și zile de naștere, iar torturile apar des când ești la serviciu. Este foarte simplu să justifici consumul acestor dulciuri pentru că-ți vei spune că nu faci așa mereu, dar dacă vei calcula în câte zile din săptămână se întâmplă la fel, ai putea fi surprins să observi că este aproape tot timpul. Nu lăsa aparițiile-surpriză ale dulciurilor să te facă să mănânci prea mult.
 
Soluția: ia-ți masa de prânz și gustările la pachet și nu mânca nimic altceva. Refuză politicos dacă ți se oferă prăjiturele sau tort și consumă ceva sănătos. Reamintește-ți că dulciurile vor dispărea indiferent dacă le consumi tu sau nu și că este mai bine să-ți respecți planul de alimentație pentru că oricum nu te așteptai să le aducă cineva.

 
4. Filmele triste

Dacă iei o gustare în fața televizorului sunt mari șanse să consumi calorii în plus, cu atât mai mult în cazul filmelor triste care îți acaparează complet atenția. Potrivit specialiștilor, cantitatea de popcorn consumată în timpul filmelor triste este cu 55% mai mare față de comedii.
 
Soluția: Ține popcornul sau alte gustări departe de tine, în bucătărie dacă ești acasă, iar la cinema nu le comanda deloc. Din moment ce nu prea observi ce mănânci cât timp te uiți la televizor, nu vei fi deranjat prea tare nici dacă nu mănânci deloc. Dacă simți neapărat nevoia să ronțăi ceva alege o gustare sănătoasă, cu puține calorii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro