8 idei pentru un mic dejun gata în 7 minute
Dietă & Fitness · Nutritie / 08.04.2019

Nu ai deloc timp să prepari un mic dejun sănătos și crezi că e mai bine să uiți de el pentru a economisi niște calorii? Încearcă și tu variantele care sunt gata imediat și îți dau energie până la ora prânzului.

În fiecare dimineață te grăbești să te aranjezi și nu ai deloc timp pentru a lua un mic dejun cu multe vitamine și minerale? Nu vei slăbi dacă sari peste prima masă a zilei, ci ai putea intensifica poftele alimentare apărute de-a lungul zilei. Potrivit specialiștilor, merită să te oprești puțin din graba de dimineață și să iei un mic dejun consistent pentru a te asigura că nu cedezi tentațiilor hipercalorice mai târziu. Crezi că ești prea ocupată pentru așa ceva? Există variante ultra-rapide, care nu necesită mai mult de 7 minute.

 
Savurează aceste opțiuni de mic dejun începând chiar de mâine:

 
1. Plăcintă gata pe loc din fulgi de ovăz și afine

Este foarte simplu să asamblezi această plăcintă pe loc, folosind un castron mic. Începe cu un strat gros de fulgi de ovăz integral, continuă cu 5 linguri de afine, o lingură de nuci mărunțite sau fulgi de migdale și finalizează cu 2 biscuiți graham rupți bucățele. Vei obține o doză importantă de fibre, vitamina C, proteine și grăsimi sănătoase și-ți va fi mai ușor să-ți reconturezi silueta.

 
2. Omletă cu brânză și ciuperci

Să știi că durează mult mai puțin timp să gătești ouăle decât îți închipui. Prepară și tu o variantă consistentă folosind 2 ouă, 2 linguri de parmezan ras și 3 ciuperci tăiate mărunt. Nu-ți va mai fi foame până la ora prânzului, iar acest mix de proteine, fibre și grăsimi va elimina tentația de a depăși totalul de calorii planificat.

 
3. Smoothie cu iaurt și căpșuni

Smoothie-urile sunt o opțiune ideală pentru diminețile în care simți că nu ai timp să faci nimic sau dacă te-ai sculat mai târziu decât de obicei. Alege un smoothie care conține căpșuni, suc de portocale și iaurt și nu vei avea nevoie decât de 3-4 minute pentru a evita foamea apărută pe neașteptate. De asemenea, vei obține multă vitamina C, care stimulează imunitatea și dă un aspect luminos tenului, potasiu, proteine și calciu pentru un număr foarte redus de calorii.

 
4. Pâine prăjită cu unt de arahide și miere

Alege pâinea prăjită crocantă, din făină integrală, pentru a consuma fibre într-un mod delicios. Evită untul sau gemul, ci întinde pe pâine unt de arahide aromat și finalizează cu puțină miere. Vei obține 2g de fibre și 8g de proteine, evitând astfel acumularea țesutului adipos. În plus, mierea conține fitonutrienți care au proprietăți antimicrobiene și previn cancerul.

 
5. Fructe și brânză

Nu ai cum să găsești o variantă mai simplă pentru un mic dejun gustos și consistent. Este foarte ușor să prepari un mic platou combinând un măr verde tăiat felii, care conține 3g de fibre și 30g de parmezan sau brânză Cheddar, cu 7g de proteine și 20% din necesarul zilnic de calciu. Dacă nu ai timp să stai la masă și să mănânci poți pune acest mix într-o pungă și va fi la fel de bun dacă îl consumi pe drum sau în timp ce stai în metrou.

 
6. Fructe și iaurt

Uită de iaurtul cu arome de fructe, care conține la fel de mult zahăr ca o prăjitură, plus grăsimi nocive. Mai bine alege un iaurt grecesc simplu la care poți adăuga cubulețe de mango, ananas, pepene galben, mure, afine ori zmeură. Gustul va fi mult mai intens și vei realiza că aromele artificiale nu pot concura cu savoarea fructelor proaspete.

 
7. Pâine prăjită cu avocado

În loc să folosești unt sau margarină, mai bine încearcă să întinzi piure de avocado copt pe pâinea prăjită, caldă și crocantă. Poți adăuga puțin sos pesto, somon afumat sau ridichi.

 
8. Piure de cartofi dulci

Înțeapă un cartof dulce cu furculița în 5-6 locuri, apoi pune-l la cuptorul cu microunde timp de 5 minute, învârtindu-l la jumătatea intervalului. După cele 5 minute va fi moale și îl vei putea face rapid piure. Adaugă unt de migdale plus scorțișoară, stafide și nuci tocate. Vei obține un mic dejun la fel de gustos ca și variantele cu multe calorii, dar în acest caz gustul bun nu va însemna acumularea rotunjimilor inestetice.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro