6 soluții pentru a învinge dependența de chipsuri
Chipsurile crocante, sărate sau cu alte arome pot fi irezistibile, dar dacă ai început să te gândești foarte des la următoare pungă sau nu te poți dezlipi de zona cu aperitive de la o petrecere unde găsești aceste opțiuni tentante este posibil să fie vorba despre dependența de chipsuri. Descoperă ce pași trebuie să urmezi pentru a reveni la o alimentație utilă pentru organismul tău.
Gustul aparte și aspectul rumen și crocant fac chipsurile greu de refuzat, dar dacă nu-ți poți imagina nicio masă ori gustare fără ele ai putea fi afectat de dependența de chipsuri. Fiecare porție de 30g de chipsuri are între 170 și 185mg de sodiu, iar nivelul va fi și mai ridicat dacă alegi arome neobișnuite. Din păcate foarte rar se consumă strict o porție, iar sodiul și caloriile se acumulează constant până când ajungi să-ți pui silueta și sănătatea în pericol.
Iată ce măsuri recomandă thrillist.com pentru a neutraliza dependența de chipsuri:
1. Recunoaște că ai o problemă
„Încă de când suntem bebeluși învățăm să ne placă sarea. Chipsurile din cartofi oferă o combinație apetisantă de sare, grăsimi și carbohidrați care se digeră rapid. Din păcate obiceiul de a le mânca frecvent poate afecta grav sănătatea pentru că îți dau un impuls de energie urmat de scăderea glicemiei. Cel mai util este să conștientizezi că nevoia de a consuma des chipsuri este o problemă și să fii hotărăt să iei măsuri pentru a reduce numărul de porții și a le elimina treptat din meniul tău zilnic”
, spune dr. Karen Ansel, nutriționist.
2. Relaxează-te
Te-ai trezit vreodată „căutând” într-o pungă de chipsuri pentru că te stresează proiectele de la serviciu? Nu ești singurul. Realitatea este că atunci când ești agitat sau stresat nu ți se va face poftă de salate, ci mai ales de alimente nesănătoase.
Alimentele crocante precum chipsurile funcționează adesea ca mecanism de rezistență la stres, dar dacă vrei să elimini dependența de chipsuri este indicat să alegi alte variante pentru a-ți elibera mintea și a te relaxa.
Fă o plimbare în pauza de prânz, practică yoga, colorează, pictează sau citește cărțile tale preferate. Important este să ajungi la o stare de calm care să nu fie conectată cu alimente hipercalorice care îți fac rău.
3. Focalizează-te pe restul meniului
Renunță la alimentele procesate și vei vedea că nu-ți va mai fi poftă de chipsuri la fel de des. „Din momentul în care se consumă alimente naturale, neprocesate, care conțin macronutrienții de bază organismul va avea un nivel constant al glicemiei, iar pofta de chipsuri nu va mai apărea decât foarte rar”
, a spus dr. Michelle Tirmandi pentru thrillist.com.
4. Nu-i lăsa pe cei din jur să-ți spună că legumele crude sunt soluția
Cine a mâncat vreodată o porție mare de felii de morcov cu aceeași satisfacție ca pe o pungă de chipsuri? Nu încerca să înlocuiești chipsurile cu rondele de țelină sau morcov pentru că nu vei face decât să accentuezi pofta, mai ales dacă ești la serviciu.
5. Alege gustări inteligente
Ți se face foame sau ești plictisit după-amiaza și ai vrea să guști ceva crocant și puțin sărat fără să te îngrași? Evită chipsurile și alege fisticul sau nucile caju. Îți vor ține de foame câteva ore și te vor ajuta să revii la greutatea dorită fără să te înfometezi.
6. Nu uita de popcorn
Popcornul poate fi o soluție rapidă pentru a înlocui chipsurile, însă trebuie să ai grijă ce variantă alegi. Pregătește chiar tu popcorn și evită opțiunile pentru microunde cu unt, caramel sau alte ingrediente. Popcornul simplu nu are decât 30 de calorii la o cană. Precis nu vei regreta schimbarea!