Ce să comanzi la masa de prânz când ești însărcinată?
Dietă & Fitness · Nutritie / 11.09.2019

Este foarte important să știi ce trebuie să consumi și ce alimente să eviți când ești însărcinată, dar lucrurile pot deveni mai complicate dacă iei masa la restaurant. Descoperă ce opțiuni ai la dispoziție și ce preparate trebuie să dispară din farfuria ta.

Cele nouă luni de sarcină vor fi o perioadă plină de emoții unice și de momente speciale, dar nu trebuie să pierzi din vedere alimentația utilă pentru tine și bebelușul tău. Chiar dacă atunci când ești acasă vei putea alege direct alimentele indicate de medicul tău și poți ocoli foarte simplu variantele care au riscuri, când ieși în oraș lucrurile nu vor fi atât de clare, mai ales pentru că multe preparate pot avea ingrediente la care nu te aștepți. În aceste condiții nutriționiștii au alcătuit o listă care prevede ce poți comanda, astfel încât să poți mânca sănătos în timp ce te relaxezi în pauza de prânz și uiți puțin de tot ce ai de rezolvat după-amiaza.
Riscul de toxiinfecții alimentare este mult mai ridicat pentru femeile însărcinate, așa că este bine să știi cum să te orientezi când citești meniul pentru a evita sursele de bacterii sau mercurul, obținând vitamine și minerale benefice pentru tine și bebeluș.

 
Iată ce poți comanda când ești însărcinată și vrei să mănânci de prânz la restaurant:

 
1. Evită salata specială a restaurantului, mai ales dacă are șuncă, ouă fierte, brânză maturată, frunze de salată verde și legume

„Evită acest tip de salată pentru că este foarte riscantă. Este foarte puțin probabil ca restaurantul să fi încălzit șunca, ceea ce face ca riscul de contaminare cu bacterii și de infecții să fie foarte ridicat. O astfel de infecție poate afecta placenta și fătul, consecințele mergând până la avort”, avertizează dr. Elizabeth Ward, nutriționist.

 
2. Comandă mai rar salată Caesar

Dressingul tradițional pentru această salată este preparat din ouă crude, un ingredient interzis atunci când ești însărcinată. Există multe restaurante care nu mai prepară dressingul în acest mod sau care îl folosesc pe cel de la sticlă, evitând astfel riscurile.
„Întreabă întotdeauna chelnerul cum este pregătită salata Caesar, în special dressingul, pentru a evita complicațiile. Dacă nu ți se dă un răspuns clar cere schimbarea dressingului clasic cu vinegretă sau comandă altceva”, recomandă dr. Frances Largeman-Roth, nutriționist.

 
3. Comandă mai des salată Mesclun cu legume rumenite la grătar și friptură slabă de pui

„O salată cu un topping de friptură de pui la grătar și felii de legume rumenite este o alegere mult mai sigură decât carnea procesată. Vei obține o doză importantă de proteine, acid folic, vitamina A și vitamina K”
, potrivit dr. Ward.

 
4. Comandă mai rar omletă cu spanac, roșii și brânză feta

„Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să întrebi dacă brânza conținută de omletă este obținută din lapte pasteurizat. Brânza feta, cea cu mucegai și gorgonzola te pot expune riscurilor de infecții, dar ouăle și legumele sunt alegeri foarte utile pentru perioada sarcinii”, spune dr. Ward.

 
5. Comandă mai des sandvișuri cu ton

„Sunt recomandate 180g de ton la nivel de săptămână datorită conținutului de mercur. Acest lucru înseamnă că poți mânca până la 3 sandvișuri cu ton pentru a te încadra în doza recomandată. Femeile însărcinate au tendința de a nu consuma suficienți acizi grași de tip Omega-3, care sunt esențiali pentru dezvoltarea creierului bebelușului și pentru acuitatea vizuală, așa că nu ezita și alege mai des aceste sandvișuri”, spune dr. Largeman-Roth.

 
6. Comandă mai rar cannoli

Acest desert nu este complet interzis, dar trebuie neapărat să te asiguri că este preparat cu brânză pasteurizată pentru a evita efectele negative.

 
7. Comandă mai des șerbet

Dacă ai grijă la mărimea porției șerbetul este desertul ideal pentru că are o aromă foarte plăcută și nu te vei plictisi curând de el. Se digeră ușor, dar conține mult zahăr, așa că nu exagera pentru a evita excesele calorice.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro