De ce să alegi smântâna în perioada sărbătorilor?
Sezonul sărbătorilor plin cu delicii culinare se apropie, iar smântâna ar putea deveni prima alegere pentru a obține aluaturi fragede și prăjituri delicioase.
Savoarea cremoasă și gustul deosebit transformă smântâna într-un ingredient de bază în bucătărie, mai ales în timpul sărbătorilor, când vrei să pregătești delicii pe placul tuturor. Specialiștii îți recomandă să faci provizii din timp din acest ingredient deosebit pentru a te asigura că poți prepara oricând lucrurile de care ți-e poftă, fără să riști să usuci prea tare carnea sau să arzi alte ingrediente. În aluaturi smântâna menține frăgezimea și armonizează aromele, iar la creme și umpluturi dă consistență și intensifică gustul bun.
De ce este atât de utilă smântâna?
De ce trebuie să o ai mereu la îndemână și ți se pare că nimic nu poate înlocui gustul ei special? Conținutul de acid al smântânei facilitează prelucrarea glutenului și a proteinelor, așa că în momentele în care cauți o soluție rapidă pentru frăgezime smântâna este răspunsul.
„Folosesc foarte des smântâna și mă asigur că am cel puțin 5 borcane înainte de începutul sărbătorilor. Se potrivește la foarte multe rețete de la pâinea prăjită cu scorțișoară, până la brioșe, fripturi, plăcinte, piureuri, supe și torturi. Experimentează cu gustul acestui ingredient și vei vedea cum aromele și textura se modifică rapid, iar gustul final devine mult mai complex”
, spune dr. Rashanda Cobbins, nutriționist.
Smântâna îți oferă multe ocazii să fii creativ în bucătărie. Poate fi utilizată drept topping sau pentru a completa orice sos, precum și în cadrul aluaturilor dulci sau sărate ori pentru umpluturi. Bineînțeles că nu poți servi nici tradiționalele sarmale fără smântână.
O poți utiliza și pentru a înlocui laptele din rețete sau pentru a marina carnea. Folosește un amestec de smântână, oregano, măghiran și felii de lime pentru a frăgezi carnea de curcan sau de vită. Este ideală pentru a obține clătite pufoase de fiecare dată, dar și pentru biscuiți. Dacă ți-e poftă de o salată răcoritoare poți combina legumele crocante cu un dressing pe bază de smântână și o astfel de masă nu ți se va mai părea deloc plictisitoare.
Este smântâna pudră o alegere potrivită?
Dacă nu vrei să ai mereu borcane de smântână în frigider merită să încerci și varianta sub formă de pudră. Potrivit specialiștilor, gustul final va fi la fel de bun indiferent ce opțiune selectezi. Pudra va avea un termen de valabilitate mult mai lung și poate fi folosită atunci când primești musafiri pe neașteptate și ai nevoie de ceva bun în numai câteva minute. De asemenea, te va ajuta să salvezi orice sos sau legumele uscate excesiv.
În cadrul rețetelor fără gluten poți obține un gust special dacă adaugi 2-3 linguri de smântână pudră.
„Smântâna are numeroase beneficii pentru sănătate. Conține mai mult calciu decât laptele, plus o doză suplimentară de alte vitamine și minerale. Cu ajutorul ei poți adăuga savoare celui mai banal preparat și îi poți determina pe cei mici să consume mai multe fructe și legume preparând un sos cremos lângă ele. În plus, este ingredientul magic folosit de bunicile noastre și nu îl putem uita tocmai în timpul sărbătorilor, care ne aduc mai aproape de gusturile tradiționale”, potrivit dr. Rashanda.
Nu ezita să folosești smântâna într-o varietate de preparate. Este ideală pentru a reduce timpul petrecut în bucătărie, obținând aceleași rețete gustoase. Pentru musafiri sau pentru membrii familiei, rețetele pe bază de smântână vor fi un deliciu apreciat. În plus, combinația de calciu și proteine va diminua poftele alimentare pentru că rețetele preparate vor fi mai consistente și vor diminua tendința de a lua gustări între mese.
„Nu te teme de smântână, ci învață să o consumi moderat, apreciind calitățile ei culinare și felul în care creează rapid o aromă aparte, care îți amintește de gusturile din copilărie. Smântâna nu este echivalentă cu obezitatea sau kilogramele în plus, deși există multe diete drastice care o elimină complet din planul de alimentație zilnic. De sărbători și în fiecare zi mâncatul este o experiență în sine, iar combinația de arome utilizată este punctul cheie pentru a avea amintiri plăcute alături de persoanele importante din viața ta”, adaugă dr. Rashanda.