Pentru majoritatea persoanelor cuvântul "proteine" este echivalent cu carne. Celebrul Dr. Oz te învaţă ce alte surse de proteine există şi în ce cantitate să şe consumăm!
Pe lângă produsele de origine animală şi pudrele proteice mai există şi alte surse de proteine de calitate. Proteinele sunt alcătuite din lanţuri de aminoacizi şi sunt esenţiale pentru dezvoltarea organismului. Organizaţia Mondiala a Sănătăţii recomandă ca proteinele să reprezinte 5% din aportul caloric zilnic, atât în cazul femeilor cât şi în cel al bărbaţilor.
Potrivit Departamentului de Agricultură din Statele Unite ale Americii recomandarea pentru o femeie cu o greutate corporală normală este de aproximativ 48 de grame de proteine pe zi sau chiar mai mult în cazul în care depui un efort fizic intens. Dr. Oz recomandă ca pentru a evita stările de oboseală şi slăbiciune asociate adesea cu un deficit de proteine să consumi la fiecare masă câte 25 de grame de proteine, astfel însumând pe zi un aport de 75 de grame de proteine.
De unde iei necesarul de proteine?
În zilele noastre carnea şi ouăle sunt considerate a fi cea mai bună sursă de proteine, însă Dr. Oz recomandă asigurarea necesarului de proteine nu numai din aceste produse, ci din multe alte surse la fel de bogate. Iată care sunt alimentele recomandate de Dr. Oz ca fiind surse bune de proteine:
1. Cartofii copţi
Un cartof de mărime medie conţine aproximativ 5 grame de proteine.
2. Iaurtul grecesc
O porţie de 100 de grame de iaurt grecesc conţine 7-8 grame de proteine.
3. Brânza de casă
O ceaşcă cu brânză de casă conţine 28 de grame de proteine.
4. Quinoa
Conţine foarte multe proteine, foarte puţine grăsimi şi nu conţine colesterol.
5. Amarantul
Precum quinoa, amarantul (o cereală) reprezintă o proteină completă. Găseşti amarant în magazinele naturiste.
6. Algele marine
În special nori (care conţin 48% proteine, aproape la fel ca ouăle şi carnea) şi dulse. Le găseşti la magazinele naturiste.
7. Seminţele de cânepă
Conţin 30% proteine, din care 65% o reprezintă edestina, o proteină uşor de digerat, astfel că înlocuiesc cu succes proteinele de origine animală.
8. Soia
A devenit cunoscută şi utilizată ca alternativă pentru carne datorită conţinutului său complet în proteine.
9. Spirulina
Conține de trei ori mai multă proteină decât carnea de vită.
10. Nuci şi seminţe
Acestea conţin 33 de grame de proteine la 100 grame de produs.
Alte surse bune de proteine sunt hrişca, mazărea, ovăzul, lintea, fasolea, avocado, seminţele oleaginoase (nuci, migdale).