Linda Gray a devenit sinonimă cu Sue Ellen după ce a interpretat-o pe soţia maleficului JR din 1978 până ăn 1989
Actrița a spus că stilul ei sănătos de viață o ajută foarte mult să se mențină în formă. Ea obișnuiește să meargă mult pe jos și se ferește de dietele plictisitoare și pline de frustrări. "Nu urmez astfel de diete, pentru că nu funcționează. Dacă ai o bucățică de pâine delicioasă și vrei s-o mănânci, atunci fă-o. Dar nu în fiecare zi. Îmi place ciocolata neagră, dar iau câte o bucățică doar ocazional", a explicat ea. "Nu e vorba despre slăbit, ci despre a rămâne sănătos și în formă. Vreau să am o viață lungă pentru a face toate lucrurile pe care le doresc. Vreau să pot merge și la 90 de ani", a mai spus Linda Grey.
După audienţele colosale înregistrate în anii '80 de serialul "Dallas", o nouă versiune a fost lansată în 2012 şi s-a încheiat pe 22 septembrie 2014, odată cu difuzarea ultimului episod din cel de-al treilea sezon.
Al treilea sezon al versiunii moderne a serialului s-a sfârşit cu moartea personajului Christopher Ewing, interpretat de actorul Jesse Metcalfe, însă această strategie şocantă a producătorilor nu s-a tradus într-o creştere spectaculoasă a audienţei show-ului.
Producţia show-ului a fost serios afectată de moartea actorului Larry Hagman, unul dintre actorii din distribuţia originală a serialului "Dallas", la jumătatea celui de-al doilea sezon, chiar dacă Patrick Duffy şi Linda Gray, colegii lui din distribuţia originală, au continuat să joace până la finalul serialului.
Warner Horizon Television a produs pentru postul TNT serialul "Dallas", în care actorul Patrick Duffy a interpretat din nou personajul Bobby Ewing, devenit "patriarhul" familiei Ewing, după moartea fratelui său mai mare, J.R. Din distribuţia serialului au mai făcut parte actorii Linda Gray, Josh Henderson, Jesse Metcalfe, Jordana Brewster, Julie Gonzalo, Brenda Strong, Mitch Pileggi, Emma Bell şi Juan Pablo Di Pace.
Larry Hagman a interpretat personajul J.R. Ewing din 1978 până în 1991, dar şi în primul sezon din continuarea acestui serial, difuzat din 2012 până în 2013. Actorul american a murit în noiembrie 2012 la vârsta de 81 de ani. Rolul său, cel al personajului J.R. Ewing, este cel al unui bărbat malefic, care adoră să îşi înşele partenerii de afaceri, dar şi soţia.
Episodul "Who Shot JR?", difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul original "Dallas", difuzat în 13 sezoane, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial, notează Mediafax.
Noul "Dallas" a fost vizionat la debutul său de 7 milioane de telespectatori în 2012, însă audienţa serialului a scăzut considerabil în sezoanele următoare. Ultimul episod din cel de-al treilea sezon, difuzat în Statele Unite pe 22 septembrie, a fost urmărit de 1,7 milioane de telespectatori.
Foto: Hepta

Ce difera de cum era in Dallas, este doar ca are pielea ridata; in rest arata exact ca si in Dallas
Baba cloanta, daca te-ar pune sa o speli pe picioare , sunt sigur ca ai face-o cu limba. Femeia are 75 de ani, ma-ta cum va arata la acea varsta? Sau are deja 75 si arata ca o pruna uscata?
arata tanara si frumoasa ca un mar de toamna cu viermi
Respect, pentru doamna Gray !