Alina Puşcaş a aflat dacă va avea băiat sau fată: "M-am rugat să fie aşa"
Divertisment · Stiri / 26.05.2015

Prezentatoarea TV a aflat ce sex va avea copilul pe care îl aşteaptă. Ea va deveni mămică la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie.

Foarte fericită, Alina Puşcaş a dat imediat vestea cea mare şi a spus că are dou variante pentru numele bebeluşului. "Am aflat că vom avea un băiețel! Sunt mai mult decât fericită, pentru că m-am rugat să fie băiețel! M-am gândit deja și la un nume, însă vreau ca decizia să-i aparțină tatălui său. Deocamdată, se duc <<negocieri>> serioase în această privință, mai ales în familia lui (râde). Cele două variante agreate, până în acest moment, sunt Filip și Alexandru. Rămâne de văzut dacă va apărea și o a treia variantă (râde). Îmi doresc și o fetiță, dar ceva mai încolo"
, a declarat ea pentru Libertatea.

Vedeta a început deja să se pregătească pentru marele eveniment: "În primul rând, citesc tot felul de studii științifice care, măcar teoretic, mă pregătesc pentru venirea bebelușului pe lume. Am început să caut cărucior, cădiță, pătuț... Mai am totuși câteva luni până la momentul nașterii, așa că nu sunt chiar presată de timp. Deocamdată prefer să mă bucur pur și simplu de sarcină, cu toate momentele ei de poveste."
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro