Charlize Theron vrea să adopte un al doilea copil
Actriţa de origine sud-africană, care a adoptat un băieţel, numit Jackson, în vârstă de doi ani, îşi doreşte încă un copil, artista urmând să înceapă în ianuarie procedurile de adopţie, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenţia Mediafax.
O sursă a declarat pentru publicaţia National Enquirer: "Charlize a recunoscut că va fi complicat, dar îşi doreşte neapărat un frate sau o surioară pentru Jackson. Ea va începe procedurile de adopţie imediat după Anul Nou. Ea vrea un copil care să nu fie cu patru sau cinci ani mai mic ca Jackson - vrea să îi crească împreună".Actriţa nu a decis încă ţara din care va adopta copilul sau dacă acesta va împărţi moşterirea afro-americană a lui Jackson.
Sursa a adăugat: "Nu a decis încă lucrul acesta. Ea ia în calcul posibilitatea de a adopta un copil din Africa de Sud, dar nu s-a decis. Ştie doar că îşi doreşte încă un copil".
Charlize Theron - care s-a despărţit în 2010, după 9 ani de relaţie, de iubitul său Stuart Townsend - a devenit mamă în 2012, când l-a adoptat pe Jackson, afirmând că mereu a ştiut că va înfia un copil, notează Mediafax.
Actriţa declara în acea perioadă: "Mama a găsit o scrisoare redactată de mine. O rugam să mă ducă la orfelinat pentru a putea adopta un copil. Mereu am ştiu că voi adopta. Mereu".
De asemenea, vorbind despre ceea ce înseamnă a creşte singură un copil, aceasta a adăugat:
Charlize Theron este câştigătoarea unui premiu Oscar, pentru rolul din filmul "Monstrul" (2004), şi mai are în palmares roluri precum cele din "Cu capul în nori" (2004), "Eu, Peter Sellers" (2004), "Aeon Flux" (2005) şi "Hancock" (2009). Actriţa a jucat, alături de Viggo Mortensen în "The Road", o dramă SF regizată de John Hillcoat, şi a putut fi văzută pe marile ecrane în comedia romantică "Tânăra adultă/ Young Adult" (2011).
Foto: Hepta