Mircea Badea, declarație de tătic
La finalul emisiunii "Sinteza Zilei" de miercuri seară, realizatorul TV a intrat în direct prin telefon de la maternitate şi a anunţat că partenera lui, Carmen Brumă, a născut un băieţel perfect sănătos.
Mircea îl numeşte în continuare "Vasilică 2014" pe băieţel şi spune că nu cunoaşte detalii despre greutatea la naştere şi înălţimea bebelușului. Pe contul său de Facebook, Badea a postat însă următorul mesaj: "3,430 kg, 51 cm, a luat nota zece. Se va prinde mai tarziu ca notele de zece nu-i folosesc la nimic".Prezentatorul Antena 3 a mai declarat că şi-a văzut băieţelul numai de la distanţă - "Îl văd acum prin geam" - în timp ce era dus în Secţia de Neonatologie, iar pe Carmen a văzut-o în timp ce era transportată la salon.
"Nu a fost uşor. A durat mult. Îmi imaginez că s-a chinuit foarte rău şi a suportat un travaliu destul de intens", a povestit el despre naştere.
Despre numele copilului, Mircea Badea a spus că lasă asta în grija lui Carmen. "Are mama lui nişte idei", spune el.
"În ultimele 36 de ore am dormit o oră. Am acumulat multă tensiune. Dar sunt bine amândoi", a mai spus Badea.