Prima imagine cu "Vasilică 2014"
Divertisment · Stiri / 15.05.2014

Vedeta a postat o imagine cu micuţul pe Facebook, în care apare în timp ce stă întinsă în pat şi își ține în brațe bebelușul.

Vedeta a postat o imagine cu micuţul pe pagina sa de Facebook, în care apare în timp ce stă întinsă în pat şi îl ţine pe "Vasilică 2014" în brațe. Iubita lui Mircea Badea a postat şi un mesaj în care le mulţumeşte medicilor de la clinica Regina Maria.

"Gata, în sfârsit am născut:)! Natural, așa cum mi-am propus. Vasilică 2014 are 3,430 kg, 52 cm și, în curand, alt nume:). Mulțumesc colectivului medical de la Spitalul Regina Maria Băneasa pentru profesionalismul desăvârșit. Îi sunt recunoscatoare doamnei doctor Luminița Enache pentru că mi-a respectat și susținut hotărârea de a naște natural. Revin cu detalii"
, a scris Carmen.

La rândul său, Mircea Badea a declarat că acum s-a mai liniștit după tensiunea acumulată în orele de așteptare. "Este o uşurare pentru că ambii sunt OK, din toate punctele de vedere. La mine detensionarea e o formă de fericire. Nu ştiu de ce a durat atât, a fost naştere naturală care nici nu ştii când începe, dar când se termină! A durat vreo 10 ore. Am fost de la 5 dimineaţa la spital, dar nu asta e problemă. Pot să mai stau încă o săptămână nedormit dacă e nevoie. Am scăpat de o încărcătură nervoasă, deci o traducem în termeni de fericire"
, a mărturisit el la Antena Stars.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro