Ducesa de Cambridge este foarte populară și reprezintă un etalon al eleganței feminine
Deși Daily Mail susține că Prințesa Letizia se îmbracă la fel ca soția prințului William, adevărul e că lucrurile stau fix invers: Letizia purta ținute elegante pe vremea când Kate Middleton nu avea rang princiar și își dădea întâlnire cu William sau mai ieșea la supermarket îmbrăcată în jeanși. Diferența de vârstă își spune cuvântul: Letizia are 41 de ani, Kate - 32. În 2002, când l-a cunoscut pe Don Felipe, pentru viitoarea regină începea o nouă etapă în evoluția stilului personal, pe când mai tânăra Kate încă își permitea să guste în continuare din gustul libertății vestimentare. Mai degrabă prințesa britanică o urmează pe cea spaniolă, dar acesta e un detaliu important doar pentru mândria britanicilor.


În linii mari, cele două prințese se aseamănă mult. Amândouă sunt femei foarte frumoase, strălucitoare, încântătoare. Cu talie subțire, și o atracție evidentă pentru croiala care urmează fidel liniile corpului, ele conferă o notă de culoare și glamour familiilor regale din care fac parte. Amândouă provin din clasa de mijloc care s-au căsătorit cu prinți. Dar ceea ce le separă - iar asta le place mult eglezilor să scoată în evidență - este că prințesa lor n-a fost amestecată în niciun scandal, așa cum i s-a întâmplat viitoarei regine a Spaniei.


Despre Kate Middleton s-au scris milioane de cuvinte, iar istoria metamorfozării ei într-o prințesă modernă a putut fi urmărită în timp real de întreaga lume, de la primele ieșiri în public cu iubitul ei până la clipele memorabile în care i-a devenit soție și i-a dăruit un băiețel. Prințul William nu putea aduce în familie o fată mai potrivită care să amintească atât de mult de mama lui, regretata Diana. Deși s-a ferit de scandaluri, nici ea, nici măcar ea, nu-i perfectă. Știți cum se spune: nu poți să-ți alegi familia în care te naști. Câteva rude nu sunt la înălțimea familiei regale britanice, dar asta nu i se poate imputa: Peter Beedle, care vinde meniul tradițional englezesc, cartofi prăjiți și pește, în prăvălia lui dintr-o micuță localitate, Bishop Auckland, este vărul ducesei de Cambridge. Iar Katrina Darling, o stripteuză care a provocat un scandal imens, fiindcă s-a dezbrăcat în timp ce dansa pe ritmurile imnului britanic, "God Save The Queen", este verișoara prințesei. Unde mai puneți că Gary Goldsmith, fratele mai mic al mamei lui Kate, dependent de droguri și plin de tatuaje, are o legătură neașteptată cu familia regală: el este unchiul lui George, bebelușul lui Kate și William, acum al treilea succesor la tronul Marii Britanii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro