3. Diana avea părerile ei despre creșterea copiilor
Înainte, nu era acceptat ca membrii familiei regale britanice să petreacă prea mult copiii, de care se ocupau preponderent bonele și ceilalți servitori - nici nu se punea problema ca părinții să-i ia cu ei în călătoriile peste hotare. De pildă, când Prințul Charles avea doi ani, el a rămas cu bunicii săi când Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip au plecat în Malta. Regina a călătorit mult în lume și rareori își lua copilul cu ea, iar exprimarea sentimentelor în public era inacceptabilă.
Diana a deviat de la această regulă și și-a crescut altfel copiii. Ea era împotriva despărțirilor lungi de fiii săi, așa că micuții William și Harry au călătorit cu părinții când aceștia vizitau alte țări. Când vorbea cu ei, prințesa îi privea în ochi și nu se ferea să-și exprime sentimentele materne în public, chiar dacă familia regală considera că nu este potrivit să facă asta.
Încă ceva: înainte, copiii din familia regală primeau educație acasă înainte de a merge la școală. Charles a fost educat de guvernantă de la vârsta de trei ani până la cinci ani. William și Harry au fost primii copii din casa regală care au mers la grădiniță.
Diana a vrut ca băieții să aibă o copilărie normală - se dădea în leagăn cu ei, le permitea să poarte jeanși și tricouri și chiar mergea cu ei în mijloacele de transport în comun. Când ei au crescut, i-a luat cu ea în vizitele din spitale și centre sociale ca să cunoască viața din afara palatului regal. Relația Dianei cu copiii săi era mai puternică decât cea cu soțul ei.
Băieții i-au răspuns cu aceeași căldură, iar William a preluat tot ce a învățat de la mama sa în creșterea copiilor lui. Petrece mult timp cu ei, îi iubește, îi duce la grădiniță și la școală, călătorește împreună cu aceștia.