De-a lungul timpului, artistul a reuşit să-şi pună amprenta pe showbiz-ul românesc şi să se facă remarcat în industria muzicală. El a fost component, în anii '80, al formaţiei Holograf, după care a devenit solistul trupei VH2, dar a lansat şi melodii solo.

Cotabiţă s-a născut pe 1 noiembrie 1955 şi a absolvit Institutul de Electrotehnică din Craiova fiind inginer, după cum arată pagina lui de Wikipedia. În perioada 1967-1969 urmează cursurile Școlii Populare de Artă din Craiova. În anul 1975 debutează în muzică şi cântă, de-a lungul carierei, în mai multe formaţii, printre care Redivivus, Basorelief şi Fapt Divers, dar colaborează şi cu alţi artişti, printre care Dan Iagnov şi Monica Anghel.


„În 1986, muzica așa-zis ușoară a fost pentru mine ultimul tren pentru a putea cânta pe scenă, renunțând la activitatea din restaurante“, spunea Gabriel Cotabiţă, care la începutul carierei cânta în diferite localuri.

De-a lungul carierei sale, Cotabiţă a lansat peste 10 albume, singur sau alături de formaţiile în care a cântat. Albumul de debut a fost „Formaţii rock 5“, lansat în anul 1979 alături de trupa Redivivus, iar următorul album a fost lansat alături de Holograf, în anul 1984. În anul 2012, artistul a lansat albumul „25 de ani de nopți albastre – Best of Gabriel Cotabiță”.


În anul 1998, artistul impune primul regulament al Festivalului de la Mamaia, dar care nu este respectat. Din această cauză, Gabriel Cotabiță refuză să ia parte la următoarele două ediții ale festivalului, considerându-le din start compromise. În anul 2002, Cotabiţă a primit Diploma de Onoare a Ministerului Culturii și Cultelor, în cadrul galei muzicale „O zi printre stele”.
  • Andreea, marţi, 12.05.2015 12:18
    si unde e articolul?

    ...articolul e, de fapt, o adunatura de alte articole in care oameni care "stiu totul despre subiect" isi dau cu parerea, mai adauga un comunicat, si gata! Asta e impactul pe care Artistul l-a avut asupra showbiz-ului romanesc??? Alooooo

  • citizen cc, marţi, 12.05.2015 11:18
    Muzica ...

    Cotabita este un solist de soft rock foarte bun , muzica lui iti intra la suflet , are versuri , voce , tot ...Din pacate aceasta muzica valoroasa ca toata muzica rock nu va putea patrunde la unele posturi de radio , posturi unde niste tipi tineri dau numai muzica de consum , slaba si fara suflet...Este cazul lui Mihai Morar , baiatul asta nu stie nimic din muzica , el pune o banda cu piese noi iar la Stars da manele , cum poate aprecia el muzica valoroasa ? Alta este situatia cu unii tipi plini de muzica - de exemplu Andrei Partos , la omul aces;la asculti tot ceea ce este bun .Deci - niciodata muzica de valoare nu o sa fie ascultata la Radio zu , Antena 1 si Stars , acolo primeaza manelele care stim cu totii cum patrund - cu comision dat realizatorului si moderatorului ...

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro