15
4 reguli pe care să le respecți când alegi o tunsoare bob
În prezent, bobul este una dintre principalele tunsori în tendințe. Numeroase staruri au adoptat deja acest look și le-am putut observa tot mai des și la prezentările din cadrul săptămânilor de modă de la Paris sau Londra.
De fapt, tunsoarea bob revine cu regularitate în trend de mai bine de o sută de ani.
Nu este o surpriză dacă vrei să-ți faci o schimbare de look și visezi la o tunsoare bob. Însă înainte de a alege stiluri care se poartă în prezent, trebuie să știi câteva reguli esențiale care te vor ajuta să alegi exact tunsoarea care ți se potrivește cel mai bine. Trebuie să iei în calcul forma feței tale, structura firului de păr sau cât este de des sau rar părul tău.
Sfaturile hairstiliștilor de top sunt întotdeauna foarte utile și îți oferă indicii prețioase cu privire la cele mai bune opțiuni pentru tine. Există numeroase variante de tunsori bob din care poți alege, tocmai de aceea trebuie să știi exact care este cel mai potrivit stil pentru tine. Iată câteva reguli de care să ții cont când alegi o tunsoare bob
Forma feței este importantă când alegi o tunsoare bob
Primul lucru la care să te gândești când alegi tunsoarea bob este forma feței tale. "Bobul se potrivește oricărei forme a feței, iar secretul este linia tunsorii. Această linie accentuează anumite puncte și trăsături ale feței, așa cum o face și machiajul de tip contouring”, declară hairstilistul Paul Windle pentru popsugar.co.uk.
Specialistul spune că există trei tipuri principale de tunsori bob: curbat (potrivit pentru persoanele care au maxilarul proeminent), diagonal (potrivit pentru femeile care vor să-și accentueze linia maxilarului) și pătrat (ideal pentru cele care vor să-și accentueze pomeții). O variantă bună de a descoperi ce stil ți se potrivește este să probezi peruci, dacă hairstilistul tău are o colecție. "Te ajută să-ți faci o părere despre ce formă de bob te avantajează cel mai mult”, spune specialistul.
Și aplicațiile de frumusețe, care îți permit să testezi diferite coafuri și tunsori, pot fi foarte utile în acest sens.
Ia în considerare textura părului tău
Textura părului este la fel de importantă în alegerea unei tunsori bob care ți se potrivește. Vorbește cu hairstilistul despre textura naturală a părului tău și cât timp ești dispusă să petreci în fiecare zi pentru a te coafa. În acest fel îți va explica ce tunsoare bob este potrivită texturii tale, în ceea ce privește mentenanța și coafarea.
"În general, părului fin i se potrivesc mai bine boburile scurte. Cu cât bobul este mai scurt, cu atât părul va părea mai des”, declară hairstilistul. Pentru părul des sunt mai potrivite tunsorile bob ceva mai lungi pentru că sunt mai ușor de întreținut și coafat.
Dacă ai părul creț sau ondulat în mod natural, specialistul avertizează că trebuie să alegi cu multă grijă lungimea. "Aș recomanda un bob care este puțin mai scurt la spate și mai lung în față. Îi oferă bobului o formă bine definită și nu îl face să pară rotund
”, adaugă specialistul.
Gândește-te la întreținerea tunsorii tale
Spre deosebire de culorile de păr care necesită retușare constantă, tunsorile nu au nevoie de atât de multă mentenanță. Cu toate acestea, tunderea regulată este importantă atunci când porți o tunsoare bob. Specialistul spune că este ideal să te tunzi o dată la șase săptămâni, mai ales dacă ai breton, un bob asimetric sau cu unghiuri drepte.
Ia în calcul timpul pe care îl vei petrece pentru a te coafa
Specialiștii recomandă să folosești un foehn cu difuzor și un produs pentru texturare dacă părul tău este creț sau ondulat în mod natural.
Pentru un bob drept, piaptănă părul în timp ce te usuci pentru a-l netezi și a obține mai multă strălucire. Dacă vrei să obții onduleuri de tip beach waves, atunci folosește un spray pentru texturare.
În cazul în care ai părul fin și simți că orice produs îl îngreunează și mai mult, trebuie să știi că acest este amplificat în cazul unei tunsori bob. "O soluție este să aplici întâi balsam și apoi să te speli cu șampon. Astfel îți vei hidrata părul, dar fără să-l încarci și să-i afectezi volumul", recomandă hairstilistul.