8 greșeli care cauzează vârfurile despicate
Frumuseţe · Coafuri / 08.03.2019

Odată ce vârfurile despicate devin vizibile ți se pare că nu le poți opri și că tot ce încerci nu are niciun efect? Probabil faci una dintre greșelile care îți sabotează coafura.

Un păr frumos necesită o rutină corectă de îngrijire, dar trebuie să fii atentă inclusiv la gesturile de zi cu zi și la felul în care îți aranjezi părul. Vârfurile despicate pot compormite chiar și o coafură elaborată și nu merită să-ți deteriorezi părul fără să-ți dai seama.

 
Iată ce greșeli trebuie să eviți dacă vrei să elimini rapid vârfurile despicate:

 
1. Îți prinzi mereu părul

Te-ai obișnuit deja cu o coadă de cal sau cu un coc în fiecare zi? Este timpul să faci o schimbare.
„Dacă părul este prins pe aceeași zonă o perioadă îndelungată riscul de deteriorare și rupere va crește. În cazul în care prinzi părul cât timp este ud este și mai riscant. Poți prinde părul, dar important este să nu vizezi mereu aceeași zonă. Variază poziția cozii sau a cocului și nu vei observa vârfuri despicate”, recomandă dr. Mackenzie Day, dermatolog.

 
2. Te speli pe cap în fiecare zi

Șamponul elimină uleiurile naturale de la nivelul scalpului, iar dacă faci acest gest prea des șuvițele se vor deshidrata, iar vârfurile vor fi expuse deteriorării.
„Dacă vei crea condiții specifice uscării excesive vârfurile vor fi primele afectate. La început părul se va încurca, apoi vârfurile se vor despica”, spune Paul Labrecque, hairstylist.

 
3. Folosești mâinile când te clătești

Dacă vrei să previi vârfurile despicate nu este indicat să manevrezi părul în timp ce-l șamponezi sau când clătești balsamul. „Vei favoriza înnodarea și încurcarea părului. Mai bine folosește o perie cu dinți rari înainte de a te spăla, iar la clătire lasă apa să curgă liber până când ai eliminat șamponul sau balsamul”
, recomandă dr. Day.

 
4. Freci părul ud cu prosopul

Te grăbești și vrei să reduci timpul de uscare a părului folosind prosopul? Deși frecarea cu prosopul nu cauzează vârfuri despicate în mod direct, cu siguranță vei încurca părul, iar în momentul în care te vei pieptăna firele se vor rupe în timp ce încerci să ajungi până la vârfuri. Mai bine folosește prosopul sub formă de tuban după ce termini dușul pentru a favoriza absorbția apei fără să degradezi părul.

 
5. Piepteni părul ud

Părul ud este mult mai fragil decât cel uscat, iar pieptănatul poate să-l deterioreze rapid. „Părul ud este elastic și se va întinde destul de mult dacă încerci să-l piepteni și foarte adesea se va rupe. Este ideal să te piepteni înainte de a face baie sau duș, cât timp părul este complet uscat”, spune dr. Day.

 
6. Nu folosești accesoriile foehn-ului

Precis știi deja că aerul foarte cald îți va degrada părul. „Nu ține foehn-ul prea aproape de păr pentru că vei arde firele. Atașează capetele separate ale foehn-ului pentru a adăuga distanță între sursa de căldură și podoaba capilară”, recomandă dr. Day.

 
7. Ai același foehn de mulți ani

„Fiecare foehn are o durată de utilizare. Când vin la mine paciente care îmi arată zone unde părul se rupe tot timpul sau unde pare că părul se topește, de obicei descopăr că au același foehn de 10 sau chiar 15 ani de zile. Pe măsură ce trece timpul foehn-ul se va încălzi din ce în ce mai tare. Îți va usca părul mai repede, dar îl va deteriora. Schimbă-l la cel mult 4 ani pentru a evita acest efect secundar”, spune dr. Day.

 
8. Te grăbești când folosești placa de îndreptat

Ești în criză de timp? Mai bine evită placa de îndreptat. Vei avea nevoie de mișcări consecvente și destul de lente pentru a nu degrada părul. „Pacientele constată adesea că li se rupe părul pe zonele pe care trec de mai multe ori rapid cu placa de îndreptat. Ia câte o secțiune de păr și treci ușor cu placa. În niciun caz nu reveni asupra acelorași fire”, spune dr. Day.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro