Ciorba de carne (vaca sau pui)
Reţete · Supe si ciorbe / 17.12.2009

Desi se prepara la fel, gustul este diferit, in functie de ce fel de carne folosesti. Ingredientele sunt pentru sase portii. Ingrediente: sase-opt aripioare de pui si doua...

Desi se prepara la fel, gustul este diferit, in functie de ce fel de carne folosesti. Ingredientele sunt pentru sase portii.

Ingrediente
: sase-opt aripioare de pui si doua bucati de spate de pui sau piept de vaca, cu oase sau fara, trei cepe, doi morcovi, o telina potrivita, un pastarnac, doi ardei grasi, un cartof, verdeata, un ou, eventual bors proaspat.
Preparare:
-        Taie carnea in bucati, pune-o la fiert si aduna spuma. De obicei, carnea de pui fierbe in 30, iar cea de vaca in 60 de minute.

-        Cand carnea este fiarta mai bine de jumatate, adauga ceapa, morcovul si telina, toate taiate marunt. Adauga cartoful taiat bucati, pastarnacul si ardeiul gras, taiate fin. Potriveste de sare si adauga cateva seminte de marar.
-        Cand au fiert legumele adauga bors (0,5-1litru), dupa gust, si lasa borsul sa dea un clocot.
-        La final, adauga oul batut ca pentru omleta si o mana de verdeata proaspata.
-        Serveste ciorba fierbinte cu o lingura de smantana si paine proaspata. Poti adauga ceapa verde sau un ardei iute si sigur nu mai ai nevoie de felul doi!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro