Nativii Gemeni sunt persoane recunoscute pentru nevoia lor de cunoaştere, pentru imaginaţie, umor şi o energie debordantă. Aşadar, poţi să cauţi un cadou care să le stârnească uşor imaginaţia, cele făcute manual sunt foarte apreciate, şi care să le aducă zâmbetul pe buze, mai ales dacă face referire la o eventuală legătură dintre voi. Gemenii apreciază, de asemenea, orice le lărgeşte orizontul de cunoaştere şi le deschide orizonturile lumii. Cărţile pot fi un minunat cadou, iar cele în format electronic sunt excepţionale, deoarece un Geamăn poate fi permanent în mişcare, iar acestea pot fi luate simplu peste tot, cu ajutorul gadgeturilor moderne. Aşadar, camerele foto-video digitale pot intra în vederile tale, dar şi un abonament la spa, pentru că le place la nebunie să se răsfeţe, iar programul încărcat nu le permite să îşi rupă cu bună ştiinţă din programul zilnic. Fă-i o surpriză, în orice caz!
Bijuteriile cu Agate sau piatră în sine vor fi bine primite de Gemeni, mai ales că este o piatră semipreţioasă care le prieşte. Îi sunt atribuite diverse calităţi, cum ar fi inducerea unei stări de calm plus concentrare, dar ajută şi la menţinerea santatatii şi prosperităţii pe termen lung. Se mai crede că amuletele cu Agate protejează de pericole de-a lungul voiajurilor lungi.
Horoscopul Crăciunului: Cum să-l faci fericit în funcţie de zodie
Gemeni (22 mai - 21 iunie)
frumos si adevarat la taur
...fara horoscop! „Frohe Weihnachten!”, Germania romaningermania.ro/„frohe-weihnachten”-germania/