Sufle de telina
Mod de preparare
Extrem de aromat si cu un gust cu totul special. O mancare in sine sau o garnitura rafinata pentru un peste fin sau o friptura la gratar.Ingrediente:
o telina mare (500 grame), sase oua, doua linguri de faina, o cana de lapte, o bucata de unt (100 grame), 100 grame smantana, sare, piper, nucsoara.
Preparare:
- Curata si fierbe, cu un praf de sare, telina taiata in bucati mari. Cand este fiarta, las-o sa se scurga foarte bine.
- Striveste telina cu o furculita, pana rezulta un piure. Pune jumatate din bucata de unt intr-o tigaie si, cand s-a topit, pune telina. Amesteca si lasa pe foc pana se evapora toata apa. Lasa sa se raceasca.
- Prepara un sos alb din restul de unt topit intr-o cratita, doua linguri de faina (pe care o lasi sa se caleasca in putin unt pana de strange) si un pahar de lapte. Da sosul intr-un clocot. Lasa-l sa se raceasca. Adauga smantana. Amesteca.
- Separa oualele. Bate galbenusurile si adauga-le in piureul de telina (la temperatura camerei). Adauga si sosul alb si omogenizeaza bine. Potriveste de sare si piper si, daca iti, place nucsoara.
- Pregateste un vas ceramic cu peretii inalti sau alt vas care merge la cuptor (cu peretii grosi – un alt secret in prepararea sufleurilor), uns cu unt si tapetat usor cu faina.
- Bate albusurile spuma, cu un praf de sare, cu mixerul, circa 10 minute. Incorporeaza albusurile, incet, cu miscari circulare, de la fundul vasului spre suprafata, nu dintr-o data, ci in trei-patru etape.
- Pune sufleul la copt, la foc potrivit, in cuptorul incalzit (nu incins – ci doar cald), inainte. Se coace circa 20 de minute. Nu deschide usa in timpul coptului. Lasa sufleul in cuptor circa cinci minute inainte sa-l scoti, dupa ce ai oprit focul.