Primele simptome ale cancerului de piele: la ce să acorzi atenție

Dermato - venerologie / 10.08.2017

Este foarte important să-ți monitorizezi alunițele, pentru că acestea prezintă un risc major. Află care sunt primele simptome ale cancerului de piele

Cu cât este depistat mai devreme, în fază incipientă, cu atât cresc șansele ca tratamentul să dea rezultate în cazul cancerului de piele. Iar faptul că îți poți examina singură pielea este un avantaj din acest punct de vedere. Semnele depistate din timp îți pot salva viața. Iată ce ar trebui să știi despre cancerul de piele:

Tipuri de cancer de piele

Atunci când celulele care se dezvoltă anormal sunt melanocite, cele care oferă culoare în mod natural pielii, este vorba despre melanonm, un tip agresiv de cancer de piele, care recidivează ușor. În cazul în care sunt afectate alte tipuri de celule ale pielii, precum celulele scuamoase sau celulele bazale, este vorba de cancer al pielii non-malanom.


Simptomele cancerului de piele non-melanom

Acest tip de cancer de piele are o rată mare de vindecare dacă este depistat la timp. Poate arăta astfel:

- un punct sau o pată inflamată care nu se vindecă în patru săptămâni
- un punct sau o pată care mănâncă, doare, are o crustă sau sângerează mai mult de patru săptămâni
- o zonă în care pielea ulcerează și nu se vindecă în patru săptămâni
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro