Terapia Reiki te ajută să te concentrezi, elimină durerea și susține dezvoltarea în plan spiritual
Sănătate · Medicina alternativa / De Amalia Skelton, 06.11.2019

Majoritatea persoanelor care apelează la terapia Reiki vor să-și recapete energia, să gestioneze stresul eficient sau să se adapteze mai ușor schimbărilor apărute în viața lor. Acest tratament îți dezvăluie sensul profund al existenței și susține armonia spirituală necesară pentru depășirea obstacolelor.

Terapia Reiki este un proces simplu, dar cu efecte profunde. Asigură fortificarea organismului din punct de vedere fizic, dar mai ales îți creează o gândire pozitivă pentru a putea experimenta bucuria pe toate planurile. Nu trebuie neapărat să fii bolnav pentru a alege această cale de a-ți trata corpul și sufletul.

 
Ce este terapia Reiki?

Reprezintă o terapie alternativă care se bazează pe vindecarea prin intermediul energiei. A apărut în Japonia și presupune transferul energiei cu ajutorul palmelor de la expertul Reiki spre pacientul tratat. Cuvântul „reiki” înseamnă „atmosferă plină de mister, semn miraculos”, fiind compus din „rei” care înseamnă „universal” și „ki”, tradus prin „energia vieții”. Potrivit practicanților acestei terapii, energia poate stagna în corp în zonele afectate de o leziune fizică sau de o suferință la nivel psihologic. Blocajele energetice pot declanșa boli, agitație și un stres accentuat. 
Deși este încă destul de controversată, această metodă devine din ce în ce mai populară. În cadrul chestionarelor realizate s-a relevat că peste 1 milion de adulți beneficiază de acest tratament la nivel de an, iar numărul lor este în creștere continuă. Este oferit în anumite spitale din Europa și SUA, dar nu este decontat prin asigurări medicale decât foarte rar.

 
Iată ce beneficii îți poate aduce terapia Reiki:

 
1. Promovarea armoniei și a echilibrului

Vindecarea cu ajutorul energiei universale este o metodă de tratament neinvazivă care stimulează abilitatea organismului de a se vindeca, asigurând o stare generală de mulțumire. Reiki va reface echilibrul la toate nivelurile și acționează direct asupra problemei sau a bolii, fără să mascheze simptomele sau să le elimine temporar.

 
2. Crearea unei relaxări profunde, eliminarea stresului și a tensiunii

Foarte mulți pacienți apreciază faptul că terapia Reiki le permite să fie ei înșiși fără să facă un anumit lucru, ci pur și simplu prin faptul că devin mai conștienți de propriile gânduri și sentimente. Astfel, terapia favorizează claritatea în gândire, te ajută să devii mai relaxat și să ai un sentiment de pace interioară fără să ignori ce se întâmplă cu tine, ci tocmai pentru că te înțelegi mult mai bine. Prin Reiki vei obține un spațiu unic în care asculți ce se întâmplă în corpul și în mintea ta și iei deciziile utile pentru a te simți mereu bine.

 
3. Dizolvarea blocajelor energetice și refacerea conexiunii între minte, trup și spirit

Tratamentul Reiki efectuat frecvent te va ajuta să reacționezi eficient în cazul stresului cotidian. Susține capacitatea de memorare, învățare și puterea de concentrare. Reiki vindecă rănile în plan emoțional și reduce frustrarea, teama, furia sau anxietatea, prevenind schimbările frecvente ale stării de spirit. Îți va stimula capacitatea de a iubi și vei deveni mai deschis față de persoanele din jurul tău.

 
4. Detoxifierea corpului și creșterea imunității

Petrecem atât de mult timp într-o stare de tensiune încât putem uita ce înseamnă liniștea și calmul. Prin terapia Reiki sistemul nervos și digestiv își „amintesc” care este starea de echilibru și începe procesul de vindecare internă. Nu înseamnă că trebuie să fii complet pasiv, ci vei putea desfășura aceleași activități în timp ce-ți regăsești vitalitatea. Vei deveni activ și productiv pentru că ești complet prezent în momentul de acum, fără să te stresezi sau să te extenuezi.

 
5. Reducerea durerii și susținerea respirației și a odihnei

Privită din afară această terapie pare o simplă secvență de plasare a mâinilor, dar poate reface echilibrul intern în mod profund. Stimulează funcțiile vitale, în primul rând respirația, digestia și odihna, astfel încât organismul tău să revină la starea ideală. La nivel fizic Reiki elimină durerile cauzate de migrene, artrită și menstruație. De asemenea reduce gravitatea simptomelor astmului, menopauzei, insomniei și sindromului de oboseală cronică. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro