5. Din cauza fricţiunii exercitate asupra sânilor
În special sfârcurile pot să reacţioneze şi să devină sensibile din cauza fricţiunii exercitate în timp ce faci sport sau când sutienul este prea mic. Un truc oferit de specialişti este să aplici puţină vaselină în zona sfârcurilor şi a areolelor înainte să te antrenezi, ca să previi iritarea lor.
6. Sarcina
Un alt motiv pentru care te mănâncă sânii poate să fie o eventuală sarcină. Dacă acest simptom este însoţit de altele precum creşterea inexplicabilă în greutate, senzaţia de greaţă dimineaţa şi schimbările bruşte ale dispoziţiei este foarte posibil să fii însărcinată. În acest caz, mâncărimile sunt cauzate de schimbările prin care trece corpul şi de faptul că pielea se întinde, pregătindu-se pentru perioada care urmează. Masează sânii cu unt de cacao, ulei de cocos sau un unguent cu lanolină ca să ameliorezi senzaţia de mâncărime.
7. Alăptatul
Problemele care pot să apară în timpul alăptatului favorizează mâncărimile la nivelui sânilor. Sfârcurile devin foarte sensibile, dureroase şi mâncărimea poate să-şi facă apariţia. Păstrează acea zonă în permanenţă uscată şi curată, continuând să alăptezi sau să foloseşti o pompă pentru sâni. Dacă apare o durere insuportabilă, iar pielea se descuamează este foarte important să mergi la medic, deoarece poate să fie vorba despre o infecţie fungică care trebuie tratată corespunzător.
8. Menopauza
Menopauza poate să fie o cauză a mâncărimilor de la nivelul sânilor şi a sfârcurilor. Pielea devine mai sensibilă, mai predispusă la uscăciune şi la iritaţii. Toate acestea sunt generate de tulburările hormonale suferite de corp şi de scăderea nivelului de estrogen. Astfel că, senzaţia de mâncărime poate să îşi facă simţită prezenţa la nivelul sânilor, dar şi a vaginului. Evită să faci duşuri fierbinţi, foloseşte produse de îngrijire cu formule blânde şi hidratează cât mai des pielea.
9. Boala Paget a sânului
Boala Paget a sânului reprezintă o formă rară de cancer care adesea este diagnosticată greşit. Simptomele pot fi confundate cu cele ale dermatitei sau o altă afecțiune benignă. În acest caz, pot să apară scurgeri mamelonare alb-gălbui, precum şi sânge. De asemenea, această boală se manifestă de regulă la un singur sân, susţin specialiştii citaţi. Dacă ai folosit tratamentele pentru eczemă recomandate de medic, dar simptomele nu dispar, este necesar să apelezi la analize mai detaliate, cum ar fi o biopsie. Pentru a trata boala Paget este nevoie de intervenţie chirurgicală urmată de radioterapie.
10. O tumoră benignă
Uneori, o tumoră benignă care se formează în interiorul sânului poate să cauzeze aceste senzaţii de mâncărime şi cruste formate la nivelul sfârcurilor. La palpare se poate simţi o mică umflătură sub sfârc şi pot să apară scurgeri de sânge. Este important să mergi la un medic pentru un diagnostic corect şi un tratament adecvat.