Lucruri ciudate care cresc riscul de cancer
Sănătate · Medicina generala / 10.06.2019

Toți oamenii știu lucrurile de bază care cresc riscul de cancer: fumatul și razele puternice ale soarelui.

Și poți evita câțiva factori de risc pentru cancer prin evitarea consumului de carne roșie, de alcool, precum și prin eliminarea poluării aerului dacă se poate. Dar există și unele lucruri aparent ciudate care cresc riscul de cancer. Acestea sunt mai puțin cunoscute. 

Ce lucruri ciudate pot crește riscul de cancer?


Consumul de ceai fierbinte


Consumul de ceai poate părea o modalitate sănătoasă de a face față stresului, iar consumul de ceai verde poate reduce riscul de cancer. Dar asigură-te că îl lași mai întâi să se răcească. Consumul de ceai fierbinte poate crește riscul de cancer al esofagului, potrivit unui studiu realizat în China în 2018. Studiul a inclus aproximativ 450.000 de oameni, iar cercetătorii au descoperit că cei care au spus că beau de obicei ceai fierbinte, fumau și beau alcool în cantități excesive au fost supuși unui risc de cinci ori mai mare de a dezvolta cancer de esofag, spre deosebire de oamenii care nu au aceste obiceiuri. Căldura extremă a ceaiului ar putea deteriora mucoasa esofagului, crescând daunele provocate de fumat și alcool.

Statul jos


O modalitate de a reduce riscul de cancer este să te miști mai mult. Un nivel ridicat al activității fizice este corelat cu un risc redus pentru unele dintre cele mai frecvente tipuri de cancer, inclusiv cancerul pulmonar, de colon și de sân. Un studiu a constatat că exercițiile fizice scad riscul de a face orice tip de cancer cu 7%. Nu se știe exact cum scad exercițiile riscul de cancer. Cu toate acestea, se pare că mulți oameni nu cunosc legătura dintre exerciții și riscul redus de cancer. Un studiu din 2018 a constatat că numai 3% dintre adulții din Statele Unite intervievați au enumerat această activitate printre cele care reduc riscul de cancer. 

Înălțimea


Persoanele mai înalte sunt mai predispuse la cancer decât persoanele mai scunde. Un studiu realizat în 2018 a constatat că fiecare 10 centimetri în înălțime cresc riscul unei persoane de a face cancer cu 10%. Oamenii de știință au descoperit legătura dintre înălțime și cancer în 1950, dar nu este clar cum poate influența înălțimea riscul de cancer al unei persoane. Ar putea fi vorba despre faptul că oamenii înalți au mai multe celule în corpul lor, iar aceste celule ar putea deveni canceroase.

Un studiu anterior a descoperit o creștere cu 13% a riscului de cancer în cazul femeilor la menopauză la fiecare extra 10 centimetri în înălțime. Iar un studiu din 2016 a găsit o legătură între picioarele mai lungi și riscul oamenilor de a face cancer de colon. Nivelul factorilor de creștere din organism ar putea fi o cauză.

Fumul de la grătar


Grătarul acela pe care îl aștepți cu nerăbdare s-ar putea să nu fie atât de bun pe cât credeai. Persoanele care stau aproape de grătar pot absorbi o cantitate crescută de substanțe chimice numite hidrocarburi aromatice policiclice prin piele, conform unui studiu din 2018. Aceste substanțe chimice sunt eliberate prin arderea lemnului sau cărbunelui și sunt cunoscute ca fiind agenți cancerigeni. Cercetătorii au observat că nivelul de hidrocarburi aromatice policiclice pe care oamenii l-au absorbit prin piele a fost mai mic decât nivelul la care au fost expuși aceștia prin consumul de carne la grădar. Dar oamenii au fost supuși unui nivel mai mare prin pielea lor decât prin respirarea fumului. Ar putea fi util să acoperi grătarul atunci când gătești la acesta. Îmbrăcămintea oamenilor ar putea reduce, de asemenea, nivelul de hidrocarburi nocive absorbite prin piele pe termen scurt.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro