Imediat ce nasul începe să-ți curgă, tot corpul începe să te doară și faci febră, știi că ai de-a face cu gripa, una dintre problemele cu care foarte multe persoane se confruntă în sezonul rece.
Perioada gripelor și răcelilor începe de obicei din noiembrie și durează până în martie. Pentru a evita gripele, sunt unele reguli pe care să le respecți și care reduc riscurile de a lua virusul. Iată ce să faci ca să eviți gripa:
Recunoaște simptomele
Este esențial să faci diferența dintre o răceală obișnuită și o gripă care poate fi periculoasă. Simptomele gripei debutează brusc, nu treptat cum se întâmplă în cazul răcelilor. Printre acestea se numără febră, frisoane, tuse, dureri în gât, nas înfundat sau care curge, dureri de corp și dureri musculare, dureri de cap, oboseaslă, iar în unele cazuri și greață sau diaree. Este bine de știut că nu toate persoanele care au gripă fac febră.
Spală-te corect pe mâini
Să te speli pe mâini este unul dintre principalele moduri în care poți evita gripa. Dar numeroase persoane fac greșeli când vine vorba de spălarea mâinilor, uitând să-și curețe și degetele mari cu atenție. Degetul mare atinge suprafețele care sunt de obicei pline de bacterii și viruși, așa cum sunt ecranul telefonului sau telecomenzile.
Nu îți pune poșeta sau rucsacul pe jos
Atunci când îți așezi geanta pe jos, fie că ești acasă, la birou sau într-un restaurant, o contaminezi cu extrem de multe microorganisme periculoase, inclusiv cu viruși care provoacă gripă. Dacă ți-ai pus poșeta sau rucsacul jos, șterge-l cu o cârpă curată pe care ai pulverizat o soluție pentru curățat cu efect dezinfectant.
Păstrează periuțele de dinți separat
Pe periuțele de dinți pot supraviețuri microorganisme precum virusul gripei, steptococi, E. coli sau ciuperci. Păstrează periuțele de dinți acoperite sau separate unele de altele, mai ales dacă cine adin casă are gripă, și nu uita să le schimbi o dată la maximum trei luni.
Dezinfectează toate mânerele
Unele dintre cele mai contaminate locuri din casă sunt cele pe care toată lumea le atinge. Dezinfectăm de obicei clanțele ușilor, dar uităm să dezinfectăm și mânerele mobilei de bucătărie. Acestea ar trebui șterse cel puțin o dată la două zile cu o soluție dezinfectantă sau în fiecare zi dacă cineva din casă are gripă.
Nu intra încălțat în casă
Tălpile pantofilor intră zi de zi în contact cu extrem de multe bacterii, virusuri și alte microorganisme periculose. Atunci când intri încălțat în casă, aduci toți acești agenți periculoși în casa ta, ceea ce îi supune unui risc major pe toți cei care locuiesc în ea, în special pe copii, care se joacă de obicei pe podea sau covoare. Descalță-te la ușă și șterge podeau cu soluție dezinfectantă o dată la câteva zile pentru a preveni răspîndirea microbilor.
Nu mânca la birou
Studiile au arătat că birourile sunt de 100 de ori mai murdare decât colacul de toaletă. Prin urmare, nu ar trebui să mănânci niciodată la birou. Mergi la sala de mese sau curăță biroul cu șervețele dezinfectante înainte de a mânca.
Nu lua telefonul la toaletă
Orice obiect pe care îl iei cu tine la toaletă se poate contamina cu germeni și materii fecale. Potrivit unui studiu, aproximativ 16% dintre telefoane sunt contaminate cu aceste urme de murdărie. Pentru a-ți curăța telefonul, folosește șervețele umede care conțin alcool. Cumpără șervețele cu alcool împachetate individual, pe care să le porți cu tine în geantă și să ștergi telefonul cel puțin o dată pe zi.
Mănâncă alimente bogate în probiotice
Iaurtul, chefirul, brânza fermentată, murăturile precum castraveții în saramură sau varza murată conțin probiotice, bacterii "bune", care au potențialul de a combate gripa. Aceste bacterii benefice stimulează sistemul imunitar, distrugând agenții patogeni care ajung în tractul intestinal.
Schimbă așternuturile mai des
Cearșafurile sunt un adevărat magnet pentru microorganisme periculoase, iar toți cei care împart patul se pot contamina. Timpul maxim de așteptare înainte de a schimba lenjeria este de două săptămâni, dar ideal este să o schimbi o dată pe săptămână. Spală lenjeria de pat și prosoapele în apă fierbinte și pune în mașina de spălat un dezinfectant pentru rufe. Dacă ai uscător de rufe, setează-l pe ciclul de uscare cu funcție antibacteriană atunci când usuci lenjeria de pat.