7 obiceiuri benefice după vârsta de 20 de ani
Deși nu este posibil să dai timpul înapoi, nutriționiștii care au trecut de 30 de ani au creat un set de sfaturi de urmat la vârsta de 20 de ani pentru a te menține în formă și a evita problemele de sănătate.
Pe măsură ce trece timpul învățăm să rezolvăm problemele cu mult calm și să avem grijă de noi. Este adevărat că în majoritatea cazurilor la 20 de ani nu ai un stil de viață foarte organizat, ceea ce poate avea un impact negativ mai târziu. Și nutriționiștii își doresc uneori să fi făcut unele lucruri altfel, dar din moment ce nu îți pot corecta acțiunile trecute, au identificat câteva principii esențiale de urmat la această vârstă.
Iată ce obiceiuri ar trebui să adopți după vârsta de 20 de ani:
1. Renunță la sucurile carbogazoase
Majoritatea persoanelor beau sucuri acidulate la această vârstă. În cazul femeilor, de obicei încep să reducă tipul și cantitatea de sucuri consumată la prima sarcină, dar este util să iei măsuri din timp pentru a avea un organism puternic. Dacă bei de obicei 3-4 cutii de suc pe zi este indicat să reduci cantitatea treptat și să te limitezi la o cutie de suc, consumată ocazional.
În cadrul studiilor realizate s-a constatat că o cantitate mare de suc, care conține zahăr și sirop de fructoză care se digeră foarte repede, va crește producția de insulină și nivelul glicemiei. Consumul frecvent de astfel de băuturi poate provoca inflamații și rezistența la insulină, iar acești doi factori favorizează declanșarea afecțiunilor cardiovasculare, a diabetului, a obezității, a accidentului vascular cerebral și chiar a cancerului. Dacă observi că ai acumulat kilograme în plus în ultima perioadă, sucul acidulat cu mult zahăr nu te va ajuta deloc să le elimini.
2. Gătește chiar tu masa de prânz
Este foarte tentant să mergi la restaurant pentru a lua masa de prânz, mai ales în timpul săptămânii, la facultate sau la serviciu. Cu toate acestea, este indicat să eviți localurile sau mesele compuse din alimente de la fast food pentru că nu vei obține o cantitate importantă de vitamine și minerale, dar numărul de calorii va fi foarte ridicat. În medie, o masă de prânz la restaurant are aproximativ 1.500 de calorii și conține foarte mult sodiu și grăsimi saturate. Vei economisi sume importante și te vei simți mult mai bine dacă îți faci timp să gătești mai des. Cu puțină creativitate și pachetul pe care îl aduci de acasă pentru masa de prânz va fi la fel de apetisant precum preparatele servite la restaurant.
3. Informează-te despre calitățile alimentelor
De multe ori nu afli prea multe despre principiile alimentației sănătoase decât în momentul în care decizi să-ți întemeiezi o familie. Specialiștii îți recomandă să începi să te informezi mai devreme pentru a reduce stresul și a înțelege cum funcționează dietele și ce fel de meniu ți se potrivește, fără să consideri că este normal să te înfometezi pentru a-ți recontura silueta. Concentrarea exclusivă pe număratul caloriilor poate fi diminuată dacă afli mai multe despre proprietățile alimentelor și care sunt alegerile utile pentru a slăbi fără să-ți impui reguli drastice. O relație pozitivă cu alimentele este ideală pentru a evita tulburările alimentare și a te bucura de experiența aparte pe care ți-o aduce fiecare masă luată alături de cei dragi.
4. Nu merge doar la sală pentru a te antrena
Credeai că trebuie să petreci ore în șir la sală alergând pe bandă sau pedalând pe bicicletă fără să ajungi nicăieri? În acest mod nu vei reuși decât să te plictisești, iar exercițiile fizice ți se vor părea o obligație enervantă pe care o realizezi pentru a reduce țesutul adipos, dar fără niciun interes aparte pentru tine. Înlocuiește orele petrecute la sală cu excursiile în natură, alergatul pe plajă, plimbările lungi în ritm alert sau patinajul. Vei fi mult mai mulțumit și vei aștepta cu nerăbdare ocaziile de a face mișcare.
5. Nu ignora beneficiile yoga
Yoga te ajută să-ți fortifici organismul și să obții silueta fermă și tonifiată care nu poate fi rezultatul dietelor restrictive. După o ședință de yoga vei fi mai puțin stresat, nu vei mai avea dureri musculare și vei întâmpina orice provocare cu o abordare pozitivă.
6. Fii mai apropiat de prieteni
Uneori nu-ți dai seama cât de important este să fii înconjurat de oameni optimiști, fericiți și zâmbitori. Încurajările și sprijinul prietenilor te pot ajuta să treci peste orice moment dificil și nu vor lăsa stresul să te copleșească. Este esențial să lași deoparte resentimentele sau energia negativă și să te bucuri de momente speciale alături de prietenii tăi. Fii mai înțelegător, nu critica mereu comportamentul celorlalți și conștientizează cât de mult contează să ai lângă tine pe cineva care te susține în orice situație.
7. Fă-ți un program fix de odihnă
Petrecerile sau examenele pot fi ocazii când te culci foarte târziu, a doua zi îți este foarte greu să te trezești, iar când vine weekendul îl vei petrece aproape tot în pat pentru a-ți reveni. Un astfel de ritm nu te avantajează deloc dacă vrei să ai multă energie și să-ți realizezi obiectivele. Regândește activitățile pe care le realizezi în fiecare zi, organizează-te astfel încât să reușești să te culci la aceeași oră și vei vedea că nu vei mai avea nevoie să amâni alarma dimineața.