Sănătate. Protejează coloana copilului înainte să se dea cu sania pe derdeluş
Sănătate · Ortopedie / 25.01.2016

Nu e bine să-l laşi să se dea pe pungi din plastic, ci pe sănii, avertizează un expert. Descoperă cum îl poţi proteja de probleme!

Traumele la nivelul coloanei vertebrale pot duce chiar și la fisuri ale stratului exterior al discului, deci la hernie de disc, însă un efect similar îl pot avea tensionarea puternică sau presiunea crescută la nivel lombar - cauzate de ridicarea unor greutăți prea mari și, respectiv, de timpul prea lung petrecut la birou - ori activitățile zilnice care supun spatele unor șocuri.

Printre aceste șocuri se numără căzăturile din timpul practicării unui sport, săriturile repetate, vibrațiile prelungite și, în perioada iernii, contactul cu sania pe teren denivelat sau, mai rău, obiceiul copiilor și chiar al adulților de a aluneca pe derdeluș direct pe un sac sau o pungă din plastic.



Dr. Ilie Roșca, şef de secție la Bio Ortoclinic, ne explică ce e de făcut la săniuș, dacă nu vrem să ne alegem cu dureri de spate noi şi copiii noştri.


”Zăpada de care se bucură copiii și adulții, la săniuș, poate avea urmări neplăcute, imediat sau în timp, asupra coloanei vertebrale. Sigur, oamenii se dau cu sania de când lumea și pământul, dar nu se poate compara fizicul de acum al copiilor, de exemplu, cu cel din vremea când micuții făceau zilnic mișcare. Musculatura omului modern, care petrece cea mai mare parte din zi cu telefonul sau cu tableta în mână, inclusiv musculatura spatelui, este insuficient dezvoltată pentru a menține o postură corporală corectă și pentru a proteja coloana de eventualele șocuri. Mai mult, nici discurile intervertebrale, tasate de prea mult sedentarism, nu mai pot amortiza loviturile așa cum ar trebui”
, a explicat dr. Ilie Roșca.


Sfatul expertului


Pentru a evita problemele, medicul le recomandă celor care merg la săniuș, să poarte haine groase, să renunțe la pungile din plastic și să se așeze pe sanie la orizontală și nu în șezut, pentru ca șocurile asupra coloanei să fie cât mai reduse. O altă variantă bună ar fi alunecarea pe un colac special pentru derdeluș.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro