Drama din Colectiv: 24 de răniţi mai sunt în spitalele din Capitală, trei în stare critică

Actualitate / 08.12.2015

În spitalele din Bucureşti mai sunt internate 24 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care trei sunt în stare critică, alţi aproape 30 de pacienţi fiind spitalizaţi în clinici din Marea Britanie, Olanda, Austria, Israel şi Germania.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii (MS), marţi mai sunt internaţi în spitale din Capitală 24 de răniţi, dintre care la Spitalul de Arşi sunt şase pacienţi, la Spitalul "Bagdasar-Arseni" - cinci, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" - trei, la Spitalul Elias - doi, la Spitalul Militar Central - patru, la Spitalul de Urgenţă Floreasca - trei şi la Institutul "C.C. Iliescu" - un pacient.

Ministerul Sănătăţii a precizat că 58 dintre răniţii care au fost trataţi, după incendiul din 30 octombrie, în spitale din Capitală au fost externaţi.


Alţi 39 de răniţi au fost transferaţi din spitale din Capitală în unităţi sanitare din străinătate, însă trei au decedat în Marea Britanie, câte doi în Germania şi Olanda şi câte unul în Israel şi Austria. În clinicile din străinatate mai sunt internaţi 29 de pacienţi români.

În spitale din Belgia sunt internate opt persoane, toate în stare stabilă, a precizat Ministerul Sănătăţii, citat de Mediafax.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro