Conform tradiției, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii îşi pun ghetuţele la uşă pentru ca Moşul să le umple cu daruri
Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-catolică, la 6 decembrie.

Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia, într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit "Mana" sau "Santa Mana". Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhi amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvinteaza şi-l împarte credincioşilor. La biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti se află o parte din moaştele Sfântului Nicolae.


În mod tradiţional, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii, dar şi adulţii îşi pun ghetuţele lustruite la uşă pentru ca Moşul să le umple cu daruri.

Înainte, copiii din mănăstiri agăţau şosetele la uşă cu scrisori pentru Sfântul Nicolae în care se lăudau cât de cuminţi au fost.

La sate, ziua de 6 decembrie este considerată data începerii iernii şi se spune că în această zi va ninge, căci Moş Nicolae îşi scutură barba lungă şi albă.

În vestul ţării, sărbătorile de Crăciun încep de la Sf. Nicolae, când fetele se adună în grup, încă din seara de 5 decembrie şi frământă plăcinte pentru a doua zi. La 9 fix seara, niciun minut mai devreme sau mai târziu, sosesc flăcăii şi se încinge petrecerea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro