De Paşte, Teo Trandafir s-a întors acasă
Actualitate · Stirea zilei / 20.04.2011

Vedeta s-a întors acasă după 3 luni, timp în care a fost internată la spitalul AKH din Viena, acolo unde a fost supusă la mai multe operaţii, potrivit Libertatea.

Vedeta s-a întors acasă după 3 luni, timp în care a fost internată la spitalul AKH din Viena, acolo unde a fost supusă la mai multe operaţii, potrivit Libertatea.

Avionul lui Teo a aterizat astăzi la Otopeni. ""Bine v-am regăsit! Sărbători fericite! Am atâtea lucruri să spun! A fost o boală cumplită, bine ar fi să nu ne mai gândim la aşa ceva şi să o considerăm o încercare a vieţii. Sper ca viaţa să revină la normal. Medicii au încercat să mă ţină la distanţă de adevăr. Nimeni nu a ştiut dacă o să scap. Am suferit mai multe intervenţii chirurgicale şi medicii nu ştiau dacă sorţii vor fi cei scontaţi. Eu am aflat foarte târziu. Prima oară m-am gândit la fiică-mea, dar nu puteam să mă exprim, că eram plină de tuburi! Hai să ne gândim la cele frumoase",
a spus Teo la "Happy Hour".

"După ce ai văzut moartea în ochi, aştepţi să vezi şi viaţa! Am planuri noi, proiecte noi! Abia aştept să o văd pe Maia, singurul impediment este că nu o voi putea ridica în braţe",
a mai spus vedeta de televiziune.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro