Mai ai vreo speranţă?
Actualitate · Tema zilei / De Maria Ionescu, 30.11.2010

E o vorbă cum că: ”Speranţa moare ultima!” Dar moare şi ea. Întrebarea e dacă tu mai vreo speranţă? Şi ar fi bine să ai. Speranţele te ajută să trăieşti, să mergi mai departe.

E o vorbă cum că: ”Speranţa moare ultima!” Dar moare şi ea. Întrebarea e dacă tu mai ai vreo speranţă? Şi ar fi bine să ai. Speranţele te ajută să trăieşti, să mergi mai departe.

Ai şi zile bune şi zile proaste. Speranţa e un dar. O posibilitate de a crede că ceva bun te aşteaptă. Nu poţi defini viaţa ca fiind numai gri. Dar nici roz. Orice ai face poţi găsi motive de regrete. Dar e mai bine să nu priveşti înapoi. Atitudinea pozitivă reprezintă cel mai important motor în drumul spre fericire şi, mai ales, spre liniştea sufletească.


În toate acţiunile tale e loc de mai bine, dar şi loc de mai rău. Nu există oameni perfecţi. Speranţa e o poartă deschisă spre viitor. Chiar dacă nu recunoşti, multe dintre lucrurile pe care ţi le-ai dorit, multe speranţe ţi s-au împlinit. Dar în momentul în care îţi atingi un scop, peste tine năvălesc altele noi şi o iei de la capăt. Îţi mai doreşti ceva, mai vrei să ajungi undeva. Până ieri îţi doreai o slujbă, după ce ai obţinut-o îţi doreşti un salariu mai mare, apoi o nouă slujbă, vrei să înveţi ceva nou, vrei să-ţi întemeiezi o familie.


Bucuria din lucrurile simple


Unele dintre dorinţele tale se împlinesc, altele nu. E important să nu disperi când nu reuşeşti ceva şi să ai forţa să continui. Viaţa nu stă doar în concentrarea de a-ţi atinge scopurile cu orice preţ. Există bucurie şi multă fericire în lucrurile simple. Cât de plăcută poate fi o după-amiază de duminică petrecută în pat, înconjurată de revistele preferate, o plimbare în parc, o oră în bucătărie, gătind ceva.

De cele mai multe ori nu reuşim să preţuim lucrurile simple din viaţa noastră, orbiţi de scopuri ascunse într-un viitor neclar. Preţuieşte ce ai, fii pozitivă şi plină de speranţe. Viaţa merită trăită chiar şi atunci când crezi că ai ajuns la marginea ei.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro