3 din 4 copii fac otită în primii trei ani de viaţă
Sănătate · Stiri / 30.11.2010

Otita medie afectează în special sugarii şi copiii mici, cu vârste între 3 luni şi 3 ani.

Otita medie afectează în special sugarii şi copiii mici, cu vârste între 3 luni şi 3 ani.

 

Infecţia urechii medii sau “otita medie” reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale copilăriei. Părinţii trebuie să acorde o atenţie specială modului în care îşi îngrijesc micuţii, pentru ca aceştia să nu dezvolte infecţii ale urechii, ce pot duce, pe termen lung, chiar şi la deficit de auz.

Vaccinarea împotriva infecţiilor urechii medii este esenţială pentru diminuarea durerii şi a suferinţei la copii şi pentru a combate ameninţarea pe care o reprezintă rezistenţa la antibiotice necesare pentru tratament.

"În Romania este disponibil la ora actuală un vaccin care poate preveni până la 34% din otitele medii, indiferent de cauza acestora”, precizează Prof. Dr. Dumitru Orăşeanu, de la Spitalul de Urgenţă Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Printre simptomele otitei se numără: dureri puternice, febră, tulburări de somn şi hipoacuzie. În pofida terapiei cu antibiotice, otita medie poate evolua spre afecţiune recurentă şi persistentă, de care sufera unul din cinci copii. Aceasta presupune de obicei vizite repetate la medic şi, uneori, intervenţii chirurgicale dificile şi anestezie.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro